Profesoara de Limba română, Cristina Tunegaru, care a fost dată afară de la școala în care preda, fără să fie anunțată, a redactat un manual de Limba română pentru clasa a V-a, precizând că nu știe ”dacă problema manualelor va fi rezolvată”. Aceasta a criticat, totodată, amestecul pe care Primăria Capitalei și, implicit, Gabriela Firea, îl au îl au în activitatea școlară.
„În ultimele săptămâni am muncit mult şi cu drag la un manual de Limba română pentru clasa a V-a care respectă noua programă. Vreau să-l distribui gratuit tuturor copiilor şi profesorilor, pentru că nu ştim când şi dacă problema manualelor va fi rezolvată. Am ataşat mai jos un manuscris al manualului. Îl puteţi folosi ca atare şi vă rog să îmi trimiteţi toate recomandările, sugestiile, corecturile necesare. Mi-ar fi foarte util şi un pic de sprijin pe partea grafică. Rezultatul final va fi un manual gratuit, sub licenţă deschisă”, a anunţat Cristina Tunegaru, pe pagina persoanală de Facebook, conform Mediafax.
Manualul conceput de aceasta are 164 de pagini şi este structurat în opt capitole, care tratează teme diferite, cum ar fi „Familia şi prietenii”, „Magia cărţilor”, „Eroi preferaţi” sau „Aventură în natură”.
Cristina Tunegaru a devenit cunoscută după ce, într-o postare pe pagina sa de socializare, profesoara se „autodenunţa”, scriind că nu respectă programa şcolară şi că nu predă elevilor Creangă sau Eminescu, dar citesc cu plăcere împreună Arghezi sau „Cartea junglei” ori „Micul prinţ”. Lucru care se aplică şi în manualul scris de Cristina Tunegaru. Aceasta propune ca opere „Legendele Olimpului”, „Hamurabi” sau „Harriet spionează”.
Ca lectură suplimentară, profesoara le recomandă elevilor să citească opere scrise de autori străini, niciuna din literatura românească: „Lumea din copacul depărtărilor”, de Enid Blyton; „Marele Uriaş Prietenos”, de Roald Dahl; „Buratino”, de Alexei Tolstoi; „Pânza Charlotei”, de E.B. White; „Dă mai departe”, de Catherine Ryan Hyde; „Toporişca”, de Gary Paulsen; „Lecţia pinguinului”, de Tom Michell.
„Compendiul introductiv pentru gimnaziu- clasa a V-a” este ghidul pe care Ministerul Educaţiei l-a conceput ca înlocuitor al manualelor, care nu au ajuns pe băncile elevilor la începutul anului şcolar. Acesta cuprinde cele 14 discipline pentru care încă nu există manuale şi este gândit pentru primele opt săptămâni ale anului şcolar.
„Tipărirea unui compendiu a costat patru lei, iar transportul a însemnat 14 bani, per exemplar. În total s-au tipărit 177.000 de exemplare. Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat 732.780 lei şi este util în primele opt săptămâni. Evident, aşteptăm cu interes finalizarea contestaţiilor pentru că s-au depus contestaţii la manuale de clasa a V-a la 15 discipline. Dintre aceste 15 discipline s-au deblocat trei. Urmează pentru celelalte 12 să se desfăşoare etapele prevăzute în Legea achiziţiilor publice”, declara ministrul Educaţiei, Liviu Pop, înainte de începerea anului şcolar.
Sursa foto: Facebook.com/Cristina Tunegaru