Un magazin din județul Timiș a fost jefuit. Cu câți bani au fugit hoții

Vocea.biz / 08.09.2017
Un magazin din județul Timiș a fost jefuit. Cu câți bani au fugit hoții

Un magazin din localitatea Giarmata, județul Timiș, a fost spart, în noaptea de joi spre vineri, hoții reușind să fugă cu sute de mii de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că mai multe persoane au pătruns prin efracţie într-un magazin din localitatea Giarmata, au spart seiful şi au furat banii pe care i-au găsit.

“În cursul acestei dimineţi, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială situată pe raza localităţii Giarmata, iar din interior, dintr-o casetă metalică, ar fi sustras o sumă de bani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii efectuând cercetări în vederea identificării şi depistării autorilor”, a afirmat Ancuţa Morariu.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Timiş, seiful spart aparţine unui magazin Agroland, iar suma de bani furată se ridică la sute de mii de lei.

Sursa: Captură video YouTube

Citește și...