Polițistul Marian Godină, prins cu 143 km/h pe autostradă, în Austria

Vocea.biz / 07.09.2017
Polițistul Marian Godină, prins cu 143 km/h pe autostradă, în Austria

Polițistul Marian Godină a povestit miercuri pe Facebook, o întâmplare din vacanță, când a avut de-a face cu poliția din Austria, fiind prins pe autostradă conducând cu 143km/h.

Poliţistul a povestit cum, întors din Austria, a primit prin poştă înştiinţarea prin care i se aduceau la cunoştinţă sancţiunile, ca urmare a faptului că a depăşit viteza regulamentară admisă, conform Mediafax.

Cu toate acestea, ceea ce l-a revoltat pe Godină nu a fost amenda, ci faptul că autorităţile austriece erau interesate să primească banii în cont, nu să-l pedepsească pe făptaş.

”Stau să mă gândesc: sancţiunea lor urmărea pedepsirea exactă a celui care a încălcat legea sau îi interesa de fapt banul?”, a fost întrebarea poliţistului din Braşov.

Declaraţia completă a poliţistului:

”Când am fost în Austria, am mers într-o seară pe o autostradă și am simțit un mic bliț. M-am uitat repede la vitezometru și aveam cam 150 km/h. Instinctiv mi-a venit în gând clasica înjurătură economisitoare de cuvinte. Adică nu am zis “offf, la naiba, mergeam cam tare și am luat un radar”, ci m-am rezumat la un scurt și autohton “băga-mi-aș…”.
Când m-am întors din vacanță, a mai durat câteva zile și am găsit în poștă “vederea” din Viena. Prima foaie era scrisă în germană și am înțeles din ea doar că avusesem 143 km/h.
Noroc că avuseseră austriecii grijă să îmi trimită una și în română. Treaba era simplă: în calitate de proprietar al mașinii care fusese depistată cu viteză trebuia să trimit datele celui care a condus la data și ora respectivă. Mai scria ceva, nu mai țin minte exact textul, dar care se putea traduce mai simplu cam așa: frățioru’, hai ca să nu ne mai complicăm, nu ne mai trimite tu datele alea și mai bine bagă direct banu’ repejor în contul ăsta și puțin ne mai pasă de cine a condus. Haide, bagă banu’ acoloșa și uităm tot ce-a fost.”
Am ales varianta asta mai simplă și am transferat 45€ în contul respectiv, oricum eu condusesem.
Dar stau să mă gândesc: sancțiunea lor urmărea pedepsirea exactă a celui care a încălcat legea sau îi interesa de fapt banul?
Cred că banul, din moment ce nu le-au fost necesare exact datele celui care a condus”.

Sursa foto: Facebook.com/Marian Godină

Citește și...