Grupare care folosea metoda “lover-boy” pentru a trafica persoane, destructurată de DIICOT

Silvia Spanciu / 07.09.2017
Grupare care folosea metoda “lover-boy” pentru a trafica persoane, destructurată de DIICOT

O grupare infracțională care folosea metoda “lover-boy” pentru a racola tinere pe care mai apoi le obligau să se prostitueze în Marea Britanie, a fost destructurată de DIICOT. 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin au efectuat șapte percheziții într-o cauză în care se fac cercetări pentru trafic de persoane pe relația România-Anglia.

“Investigațiile în cauză au început în cursul acestui an, când polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin au demarat cercetările într-un dosar penal penală având ca obiect infracțiunea de trafic de persoane, în forma exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, prin metoda ,,lover-boy”,” se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Anchetatorii spun că unul dintre suspecți, în vârstă de 18 ani, orginar din Moldova Nouă, a sedus o tânără de 18 ani și promițându-i un viitor mai bun în Marea Britanie, a determinat-o să își abandoneze studiile și să plece cu el în Anglia. Când au ajuns în Marea Britanie, tânăra a fost lăsată în compania altor doi bărbați, de 32, respectiv 21 ani, ambii din  Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, în timp ce bărbatul de 18 ani s-a întors în România. Ulterior, prin constrângere, victima a fost obligată să practice prostituția, în Londra, spun anchetatorii.

“S-a inițiat colaborarea cu autoritățile din Anglia, iar ca urmare a datelor operative transmise de autoritățile române, la data de 6 iulie a.c., poliția londoneză a descins la o adresă din Londra, victima fiind salvată și predată autorităților de protecție a victimelor traficului de persoane,” se mai arată în comunicatul autorităților.

La aceeași adresă au fost identificați cei doi bărbați, de 32 și 21 de ani, precum și o altă tânără despre care există date că ar fi practicat prostituția.

Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale în cauză.

Citește și...