Conflict online între Olguţa Vasilescu şi o prezentatoare TV. Ministrul Muncii a publicat salariul acesteia

Vocea.biz / 07.09.2017
Conflict online între Olguţa Vasilescu şi o prezentatoare TV. Ministrul Muncii a publicat salariul acesteia

Lia Olguța Vasilescu a intrat într-un scandal online cu prezentatoarea TV, Gabriela Cristea, după ce ministrul Muncii a afirmat că indemnizațiile pentru mame puteau fi total eliminate. După ce vedeta TV i-a răspuns pe Facebook, Olguța Vasilescu a distribuit pe aceeași rețea de socializare un link cu salariul acesteia.

Totul a pornit de la declaraţia făcută de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în timpul dezbaterilor din comisia de specialitate din Senat, referitoare la ordonanţa privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. Olguţa Vasilescu spunea că acestea sunt ”îndestulătoare” şi că ar fi putut să elimine cu totul indemnizaţiile, conform Mediafax.

”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafomat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a declarat ministrul Muncii în comisia de specialitate din Senat.

Gabriela Cristea, prezentatoare a postului Kanal D, a reacţionat pe Facebook, transmiţându-i ministrului Muncii că modelul german trebuie aplicat în integralitate sau deloc.

“Dragă Olguţa, te rog frumos să nu ne ma faci proşti pe faţă. Noi te respectam, aşteptăm şi de la tine respect. În Germania toate mamele primesc 1800 euro, indiferent daca au cotizat sau nu la stat şi după 45 de zile de la naştere au voie să lucreze 4 ore/ zi sau pot lucra de acasă. În România dacă ai venituri, îţi iei adio de la indemnizaţia de creşterea copilului. Si dacă tot vorbim despre Germania, acolo alocaţia pentru copil nu este 18 euro/luna, ca în România. Aşa că draga mea, hai să nu mai luam din Germania doar ce ne convine. Şi încă ceva: nu se întreabă nimeni cum stă Germania cu natalitatea şi cum stă România cu natalitatea”, a scris, miercuri, Gabriela Cristea pe pagina de Facebook.

Răspunsul din partea ministrului Muncii a venit joi tot pe Facebook. Olguţa Vasilescu a distribuit pe pagina sa o ştire în care era menţionat faptul că Gabriela Cristea, aflată momentan în concediu prenatal, are un venit lunar de 11.000 de euro de la postul Kanal D.

Alături de ştire, Lia Olguţa Vasilescu a scris doar “Fără alte comentarii”.

Replica nu a întârziat să apară. Într-o intervenţie televizată, Gabriela Cristea a afirmat că: “Mi se pare jenant ca un ministru al Muncii să facă o astfel de postare bazându-se pe un articol monden. Informaţia nu este reală. Doamna ministru nu a făcut altceva decât să susţină o ilegalitate a unui tabloid. Doamna ministru îşi permite foarte multe lucruri în calitate de ministru. (…) Mi se pare urât faptul că şi-a permis să mă ia pe mine în colimator, în condiţiile în care eu lucrez în mediul privat, cinstit şi îmi plătesc impozite. Eu ştiu că, indiferent de joc, regulile nu se schimbă din mers. În momentul în care m-am apucat să fac acest copil, eu şi soţul meu ne-am facut nişte calcule financiare. Mi se pare firesc că dacă vrei să faci o astfel de schimbare, să îi dai un răgaz omului”, a declarat Gabriela Cristea, la Antena 3.

Membrii Comisiei de muncă din Senat au adoptat un raport de admitere a proiectului de lege privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 1.800 de euro (8.500 de lei). Proiectul urmează să fie supus votului plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.

Ordonanţa îşi produce deja efectele. Aceasta a intrat deja în vigoare vineri, 1 septembrie. Decizia de plafonare se aplică atât indemnizaţiilor care se vor achita de acum înainte, cât şi celor care deja se află în plată.

Sursa foto: gov.ro

Citește și...