Un cetățean pakistanez, care urma să fie repatriat, a dispărut din centrul de cazare din Otopeni, județul Ilfov. Bărbatul avea un regim închis și urma să fie expulzat de pe teritoriul țării, potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări, citați de Mediafax.
Un bărbat din Pakistan, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a părăsit fără autorizaţie, cel mai probabil în cursul nopţii de luni spre marţi, centrul de cazare din Otopeni, judeţul Ilfov, au declarat reprezentanţii IGI.
Acesta urma să fie îndepărtat de pe teritoriul ţării, având regim închis, însă a reuşit să fugă.
Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, bărbatul fiind, la ora transmiterii ştirii, căutat.