Bucureștenii care vor să îi ajute pe copiii aflați în dificultate pot face donații săptămâna aceasta și să ofere astfel motive de bucurie micuților care provin din familii aflate în stradă.
Campania de donații, intitulată „Teatru în ghetuțe”, este organizată de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, în perioada 27 noiembrie- 2 decembrie. Prin intermediul campaniei, bucureștenii sunt invitați la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei nr. 21-23), aflată în vecinătatea Sălii Mari din Piața Amzei, pentru a face donații, și să ofere astfel daruri și motive de bucurie copiiilor aflați în dificultate.
Cei care vor să facă donații pot aduce hăinuțe, cărți cu povești, jucării, rechizite sau pantofi și ghetuțe pentru a-i bucura pe cei aproape 200 de copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 18 ani, aflați în evidența Asociației Samusocial din România.
Donațiile se colectează de luni până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă, 2 decembrie, în ultima zi a campaniei, colectarea se face între orele 11:00 – 14:00 și 17:00 – 20:00.
Darurile adunate în cadrul Campaniei vor ajunge la copii și la familiile lor duminică, 3 decembrie, în cadrul unui eveniment special realizat pentru aceștia, cu sprijinul Asociației.
”Pentru că faptele bune nu se opresc aici, micuții spiriduși care aduc donații sunt invitați să se bucure de un program complementar de activități. Aceștia vor avea ocazia să pregătească decorațiuni de sărbători, în cadrul unor ateliere coordonate de talentați artiști plastici, dar și să povestească, alături de actorii Teatrului Ion Creangă, despre cât de important este să încercăm să fim buni – buni copii, buni frați, buni colegi și buni spiriduși pentru toți cei care au nevoie de ajutorul nostru”, anunță Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă.
Fiecare lectură va aduce în atenția micuților o noua aventură din „Cartea curajului”, de Adina Rosetti, din volumul „A fost odată… 24 de povești terapeutice”, de Gilles Diederichs, dar și delicate bijuterii narative pentru spiriduși de vârstă preșcolară, cum ar fi „Cadou de ziua ta”, de Paul Stewart și Chris Riddell sau „Cutiuța misterioasă” de Helena Kraljic.
Programul activităților incluse în campanie, în următoarea perioadă, este următorul:
Marți, 28 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de decorațiuni pentru pomul de Crăciun
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Oana Banuta
Miercuri, 29 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actorul Voicu Hetel
Joi, 30 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de confecționat semne de carte (cu tematică de Crăciun)
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Cerasela Popescu
Vineri, 1 decembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de origami (decorațiuni pentru pachete și daruri)
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Monica Florescu
Sâmbătă, 2 decembrie
11:00 – 14:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
11:00 – 12:00, Lectură de povești, cu actrița Alexandrina Halic
17:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actorul Gabriel Coveseanu
Mai multe despre Campania de donații și fapte bune sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Sursa foto: pmb.ro