Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, însă declinul s-a atenuat în septembrie, când s-au pierdut 482 de locuitori, mai puţini decât în aceeaşi lună a anului trecut, când cifra a fost de 1147, această situaţie fiind generată de o creştere a natalităţii, dublată de o scădere uşoară a numărului de decese, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Prin comparaţie, în septembrie 2016, sporul natural negativ a fost de 1.147 de persoane.
În septembrie 2017 s-au născut 18.156 de copii, cu 1956 mai puţini copii decât în luna august 2017, şi s-au înregistrat 18.638 de decese, cu 1817 mai puţine decât în luna precedentă.
Mortalitatea infantilă din România a crescut în septembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 122 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 23 mai multe decât în urmă cu un an. Comparativ cu august 2017, numărul copiilor de sub un an decedaţi este mai mare cu 14.
În întregul an 2016, în România au murit 1.381 copii cu vârsta sub un an, comparativ cu 1.503 în 2015.
Potrivit ultimelor statistici oficiale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, cu o rată de 7,6 decese / 1.000 născuţi-vii în 2016, faţă de o medie de 3,6 decese / 1.000 născuţi-vii la nivelul UE.
Datele oficiale mai arată că, în luna septembrie, s-au înregistrat 20655 căsătorii, cu 2962 mai puţine decât în luna august 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2693, cu 130 mai multe decât în luna august 2017.
În 2016, populaţia României a scăzut cu 66.718 de locuitori din cauza declinului demografic. În total, în România s-au născut anul trecut 189.783 copii, cu 11.240 mai puţini faţă de anul anterior, în timp ce numărul deceselor a scăzut cu 5.196 (2%), la 256.501.
(News.ro)