HARTA CONSUMATORILOR DE DROGURI. În România, drogurile au făcut 36 de victime. Care este cel mai popular drog la nivel mondial

Adriana Stanca / 30.05.2017
HARTA CONSUMATORILOR DE DROGURI. În România, drogurile au făcut 36 de victime. Care este cel mai popular drog la nivel mondial

Cannabisul, cocaina și MDMA (ecstasy) sunt drogurile cele mai consumate la nivel mondial, arată raportul Global Drug Survey 2017”. Pe de altă parte, ciupercile halucinogene provoacă cele mai puține cazuri în care consumatorul ajunge să aibă nevoie de ajutor medical de urgență.

79,3% dintre participanții la studiul amintit au mărturisit că au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilegale, în vreme ce poporția celor care au consumat în ultimele 12 luni (anterioare sondajului) este de 65,1%.

În ceea ce privește consumul de droguri legale, 99,7% spun că au luat cel puțin o dată în viață, în vreme ce 97,7% au declarat că au luat în ultimele 12 luni.

Pe de altă parte, rata celor care spun că au consumat doar drogurile legale în ultimele 12 luni este de 33,8%.

Totodată, 2,3% spun că și-au înjectat cel puțin o dată în viață un drog, iar doar 0,8% au făcut-o în ultimul an.

Marijuana, cel mai popular drog în lume

La nivel mondial, prevalența consumului de cannabis/marijuana (cel puțin o dată în viață) este de 77,8%.

Pe următoarele locuri se află MDMA (toate tipurile) – 33,5%, cocaina – 29,5%, ciupercile halucinogene – 24,4%, amfetamina (toate tipurile) – 22,9% și LSD – 22,2%.

La polul opus, prevalența cea mai scăzută se înregistrează în cazul consumului de heroină – 2,4%, semințelor de Argyreia nervosa („baby hawaiian”) și mefedronă – 1,9%.

Totuși, anul trecut, aceste proporții au fost ușor mai scăzute: prevalența consumului de marijuana a fost de 60%, cocaină – 19,1%, iar MDMA – 19%.

Într-o secțiune distinctă, sondajul ia în considerare alături de substanțele halucinogene și alcoolul, tutunul și cafeaua. În acest caz, consumul de alcool trece pe primul loc, în fața cannabisului, iar tutunul, în fața cocainei.

Aproape 23% dintre respondeți au declarat că în ultimul an au consumat marijuana în 2-10 zile; 20,7% – în 11-50 de zile, iar 18,9% – în peste 300 zile.

21% dintre consumatorii americani de marijuana își încep ziua cu un “joint”

Peste 21% dintre consumatorii de marijuana din SUA au declarat că fumează un joint” în primele 5 minute/prima oră de când s-au trezit. Pe următoarele locuri în acest top s-au aflat cei din Mexic (18,4%) și Grecia (15,9%).

Cele mai puțin răspunsuri pozitive au venit din partea celor din Germania (6,3%), Islanda (4,8%) și Țările de Jos (3,6%).

consum de droguri
Sursa foto: Global Drug Survey 2017

În ceea ce privește consumul de cannabis amestecat cu tutun, italienii, grecii și ungurii se află pe primele locuri. La polul opus, cei mai puțini consumatori cu acest obicei sunt în Argentina, Mexic și SUA.

Referitor la media numărului de zile din ultimul an în care au luat ecstasy, cea mai mare se întâlnește în Irlanda (14,8), Scoția (14,5) și Marea Britanie (11,8).

Top 10 este completat de Columbia, Belgia, Ungaria, Argentina, Franța, Portugalia și Brazilia.

În schimb, mediile cele mai mici se înregistrează în SUA (6,2), Suedia (5,6) și Finlanda (5,5).

Îngrijorător este faptul că, la nivel global, doar unul din zece consumatori de MDMA verifică puritatea drogului înainte de a-l lua.

Un gram de cocaină, 250 de euro în Australia

Cocaina continuă să fie populară mai ales în rândul celor cu o condiție financiară bună, fiind unul dintre cele mai scumpe droguri, subliniază documentul citat. Prețul său variază de la circa 10 euro/gram în America de Sud, la 50 de euro/gram în anumite țări din Europa sau la 250 de euro/gram în Australia.

Peste 53% dintre consumatorii de cocaină au declarat că în ultimele 12 luni au luat acest drog în 2-10 zile. 22,6% au făcut asta în 11-50 de zile, iar 18,4% – într-o singură zi.

Media cea mai mare din acest punct de vedere (numărul de zile din ultimul an în care au consumat cocaină) se înregistrează în Brazilia, Italia, Columbia, Elveția și Canada. În schimb, cea mai mică medie se întâlnește în Norvegia, Polonia, Noua Zeelandă, Finlanda și Suedia.

Cei mai mulți consumatori (49,2%) au declarat că au cumpărat cocaină de la un dealer pe care îl cunoșteau, 34,4% – de la un prieten, iar 11,6% – de la un dealer necunoscut.

consumul de droguri
Sursa foto: Global Drug Survey 2017

Potrivit sondajului, peste 60% dintre consumatorii de cocaină din Columbia spun că în anul următor vor să ia mai puține droguri, dar mai puțin de 20% dintre aceștia își propun să ceară ajutor în acest sens.

Și 58,6% dintre consumatorii brazilieni, respectiv 55,7% dintre cei canadieni vor să ia mai puțină cocaină. Rata scade până la 23,5% în Suedia, 22,8% în Noua Zeelandă și 17,5% în Finlanda.

Vârsta medie la care consumatorii de LSD au luat prima dată acest drog este de 20 de ani. Per ansamblu, 37,8% au consumat LSD prima dată la vârsta de 17-19 ani, 30,5% – la 20-24 ani, 16,7% – la 14-16 ani, iar 9,9% – la 25-29 ani.

Referitor la motivația de încerca droguri psihedelice, peste 91% spun că au făcut-o din curiozitate; 86,5% – pentru dezvoltarea minții, 84,3% – pentru a învăța mai multe despre ei înșiși, 75,9% – pentru o înțelegere mai adâncă a lumii, iar 72,3% – pentru a avea o experiență neobișnuită.

Metamfetamina, cannabisul sintetic și ecstasy-ul au provocat anul trecut cele mai multe cazuri în care consumatorul a ajuns la spital.

Cele mai puține au fost înregistrate din cauza cannabisului și ciupercilor halucinogene, mai arată studiul citat.

România, 2015: 21 de cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri

Deși Global Drug Survey 2017” nu face referire la România, un raport publicat la finele anului trecut de Agenţia Naţională Antidrog arăta că în țara noastră canabisul este cel mai consumat drog, în special în rândul tinerilor.

După ce anul anterior, canabisul şi heroina îşi disputau locul ca drog principal consumat pentru care se înregistrează cele mai multe admiteri la tratament, în 2015, pentru prima oară în întreaga perioadă de monitorizare, canabisul a fost pe primul loc și în ceea ce privește cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri.

Astfel, din totalul persoanelor consumatoare de droguri admise la tratament în acel an, se observă o predominanţă a persoanelor consumatoare de canabis care au solicitat servicii de asistenţă (39,3% faţă de 37,1% în 2014).

Potrivit raportului, la nivel naţional, în anul 2015 au fost declarate 21 de cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri şi 15 cazuri de decese indirect asociate consumului de droguri, majoritatea fiind identificate în Bucureşti.

Similar anului trecut, cele mai multe dintre cazurile de decese asociate în mod direct consumului de droguri, au survenit în rândul consumatorilor cu istoric îndelungat de consum.

Calea de administrare, care continuă să fie predominant injectabilă, cu riscurile aferente, rămâne regulă pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, iar opiaceele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale din România, se precizează în documentul amintit.

Citește și...