Peste 220 de elevi susțin Bacalaureatul în sesiunea specială care începe luni cu proba orală la Limba română și se va încheia în 9 iunie. Dintre liceeni care susțin examenul în sesiunea specială, 46 fac parte din loturile olimpice, 144 sunt din loturile sportive şcolare și 33 vor să dea examen de admitere la universități din străinătate.
Sesiunea specială a Bacalaureatului, la care s-au înscris 223 de elevi, se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, în perioada 29 mai – 9 iunie, a anunțat Ministerul Educației.
Sesiunea specială începe cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română și, respectiv, în limba maternă, care se vor desfăşura luni şi marţi. Miercuri, 31 mai, este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie va avea loc evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației.
Din 6 iunie vor avea loc probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea specială, prima testare fiind la Limba şi literatura română, urmată în 7 iunie de proba obligatorie a profilului, în 8 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării și în 9 iunie proba de limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate tot în 9 iunie, până la ora 18.00, la centrul de examen de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, iar în aceeași vor putea fi depuse contestațiile, până la ora 20.00. Rezultatele finale, după recorectarea lucrărilor contestate, vor fi afișate în 10 iunie.
Și sesiunea specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a va avea loc mai devreme, în perioada 13 – 16 iunie, la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Capitală.
La această sesiune specială a Evaluării Naționale s-au înscris 34 de elevi, care vor susține probele scrise în 13 iunie la Limba şi literatura română, în 14 iunie la Matematică și în 15 iunie la limba şi literatura maternă. Afişare a rezultatelor va avea loc în 15 iunie și tot atunci vor putea fi depuse contestațiile, între orele 18.00 și 20.00. Rezultatele finale vor fi afișate o zi mai târziu, pe 16 iunie.
Ministerul Educației a precizat că cele două sesiuni sunt organizate pentru componenții loturilor olimpice care vor reprezenta România, în lunile iunie și iulie, în competițiile internaționale pe discipline și în concursurile sportive, dar și pentru absolvenții de liceu care vor susține examen de admitere la universităţile din străinătate.
Prima sesiune a Bacalaureatului pentru elevii care au terminat anul acesta liceul, dar și pentru cei din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul în anii anteriori va avea loc în perioada 6 iunie – 10 iulie, iar a doua sesiune este programată în perioada 21 august – 6 septembrie.
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a va avea loc în perioada 19-30 iunie.