ANALIZĂ Cazul de violență domestică Bălșan vs România de la CEDO. Soțul femeii agresate a fost un securist celebru, implicat în Mineriada din 1990

România a pierdut la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) într-un caz de violență domestică ce ridică întrebări atât de ordin moral, cât și de ordin juridic și social. Mai exact, CEDO a decis marți ca statul român să plătească daune morale de 9.800 de euro unei femei din Petroșani, Angelica Bălșan, fiindcă autoritățile nu au protejat-o de atacurile repetate ale soțului acesteia și au considerat-o responsabilă pentru comportamentul violent al soțului. Atacurile au avut loc în perioada 2007-2008, când femeia a intentat proces de divorț pentru că bărbatul o bătea pe ea și pe cei patru copii ai lor. Fostul soț al acesteia, care a decedat în ianuarie 2016, este celebrul securist din Valea Jiului Nicolae Cămărășescu, fost ofiţer de contraspionaj la Securitate, care s-a implicat atât în Revoluţia din decembrie 1989, cât şi în Mineriada din iunie 1990.

Judecătorii CEDO spun că autorițile cunoșteau violența la care o supunea Cămărășescu pe soția sa, pentru că aceasta a depus de mai multe ori plângeri la Poliție, iar în instanță a adus documente medicale din care rezulta că a fost bătută, însă în final, instanța l-a achitat pe Cămărășescu. Procurorii Parchetului Judecătoriei Petroșani au deschis o anchetă, iar după mai multe luni, în aprilie 2008, l-au trimis în judecată pe Nicolae Cămărășescu, pe care l-au acuzat de lovire. După zece luni de judecată, Cămărășescu a fost achitat de Judecătoria Petroșani, care i-a dat doar o amendă administrativă. Decizia a fost contestată la Tribunalul Hunedoara, care în mai 2009 a decis definitiv achitarea lui Cămărășescu. În timp ce dosarul fostei sale soții era pe rolul CEDO, Nicolae Cămărășescu a murit, în ianuarie 2016. El putea da informații importante atât în dosarul Mineriadei, cât și în cel al Revoluției.

Victima a fost bătută și amenințată cu moartea

Potrivit datelor poliției, femeia a fost asaltată de mai multe ori în 2007. Spre exemplu, pe 24 iunie, victima fusese bătută și amenințată cu moartea, dar a reușit să scape fugind din casă. Când s-a întors, soțul a refuzat să o lase să mai intre în casă. Potrivit certificatului medical, ea prezenta numeroase urme de lovituri și zgârieturi pe față, brațe, spate și pe torace, care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale. Dar cel mai grav atac a fost pe 12 septembrie 2007, când a fost internată pentru 10 zile cu numeroase traume pe față și cu nasul fracturat. Potrivit certificatului medical, trauma a fost urmarea unui impact cu o suprafață tare. Probabil, victima a fost lovită cu ceva în față sau a fost izbită cu forța de un perete.

Nouă plângere a Ucrainei împotriva Rusiei la CEDO

Rusia, condamnată de CEDO în legătură cu asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia şi încălcări privind Pussy Riot

Cămărășescu a declarat în apărarea sa că certificatele medicale erau false și că soția lui „cel mai probabil” căzuse în baie. A recunoscut că s-a certat cu ea, dar nu a lovit-o „suficient de tare încât să-i cauzeze rănile” care apar în actele medicale și mai spunea că femeia nu făcea curat suficient de bine în casă și avea o problemă cu băutura. De asemenea, două dintre fetele lor au declarat la poliție că mama lor avea „probleme cu băutură”. În baza acestor declarații, poliția a considerat că victima nu are suficiente dovezi în acest caz, iar soțul a fost amendat cu 200 de lei. Aceasta a fost singura măsură luată de autorități.

Procurorul de caz a concluzionat că Nicolae Cămărășescu este într-adevăr vinovat și că a atacat-o fizic pe soția sa, însă acțiunile sale nu reprezintă un pericol pentru societate, pentru că au fost provocate de victimă, iar el nu avea antecedente criminale și era pensionar. Victima a atacat această decizie în instanță, care însă i-a respins acțiunea.

Bălșan a făcut o nouă plângere pe 12 aprilie 2008, în care spunea că soțul continuă să o agreseze fizic, cerând ca acesta să-i plătească daune pentru faptele sale de violență. Mai mult, ea spunea că soțul a refuzat să plătească amenda de 200 de lei și oricum, aceasta nu a avut niciun efect, având în vedere că bătăile au continuat și după aceea. În ultimul paragraf al acestei plângeri, victima a scris că se teme pentru viața ei și cere aplicarea legii, care la vremea aceea însemna că soțului i s-ar fi interzis să mai intre în apartamentul ei sau să se apropie de ea. Din păcate, la vremea respectivă, legislația nu prevedea ordin de protecție, care a fost introdus abia în 2012, după cum a explicat pentru Vocea.biz dr. Marius Floare, de la Departamentul de Drept Privat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj.

„Legea privind violența în familie datează din 2003, dar ordinul de protecție a fost introdus printr-o modificare abia în 2012, iar mai târziu s-a accelerat procedura pentru ca ordinul să fie emis în maximum 72 de ore, nu în câteva luni. Încălcarea ordinului de protecție înseamnă închisoare. La vremea aceea, soția putea cere evacuarea soțului din casă, dar și cu ordinul de protecție de acum sunt probleme în ceea ce privește aplicarea lui. Poliția are sarcina de a-l pune în aplicare, dar este dificil, nu vor aloca un om de pază decât dacă există sesizare și atunci trimit un echipaj”, a explicat Floare.

În ceea ce privește modul în care au fost ignorate, practic, certificatele medicale doveditoare, el a explicat că problema este coroborarea acestora cu fapta în sine, cine a săvârșit-o, care se poate face prin martori, altfel este destul de greu să obții o condamnare penală, spune expertul. „În cazul acesta, autoritățile puteau fie să-l achite pe agresor, fie să-l trimită la închisoare, iar soluția intermediară de a-l amenda cu 200 de lei a fost mai neobișnuită”, spune Floare.

În urma acestei plângeri, una din fetele celor doi soți, care inițial depusese mărturie împotriva mamei, și-a retras declarația spunând că a făcut-o sub amenințările tatălui său. „Tatăl meu obișnuia să o lovească des pe mama mea, pe mine și pe ceilalți copii. Ne ataca atunci când venea târziu acasă și mama îl întreba pe unde umblase până la ora aceea. Atunci se enerva și o lovea. Motivul principal pentru care se enerva era lipsa de bani… Chiar și după iulie 2007, când am plecat de acasă, tata a continuat să o bată pe mama chiar sub ochii mei. Înainte de 2007, mama consuma alcool, dar în limite normale, iar în 2007 s-a oprit cu totul”, declara fiica lor. Cu toate acestea, Curtea nu a luat în considerare această declarație și nici nu a motivat de ce. În schimb, au decis că victima este de vină pentru că a fost bătută de soț, motivând că acesta o bătea fiindcă femeia ar fi consumat alcool și fiindcă nu ar fi avut grijă „cum trebuie” de copii.

„Acțiunile acuzatului nu sunt într-atât de periculoase pentru societate încât să fie considerate crime, motiv pentru care inculpatul va fi achitat de cele trei acuzații de violență fizică și va plăti o amendă de 500 de lei”, se arată în decizia Curții, care se găsește în dosarul de la CEDO.

Doctor Sergiu Bogdan, expert în drept penal la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj, a explicat pentru Vocea.biz că statul român trebuie să aplice legislația din acest domeniu și să genereze dezbateri asupra acestui fenomen răspândit în societate, dacă se dorește o schimbare de atitudine.

„Greșeala a fost faptul că magistrații au fost îngăduitori din punct de vedere sancționator cu agresorul. Pentru a putea justifica sancțiunea administrativă în locul celei penale, magistrații au evocat acțiunile provocatoare ale victimei. În acest caz, agresiunea a fost doar o forma de „sancțiune” aplicată victimei pentru modul în care se comportă în familie. În procesul de la CEDO, statul se apără întotdeauna fiindcă el este cel acuzat, iar una dintre strategiile de apărare este să dai vina pe victimă. Nu legea a fost problema, ci aplicarea legii existente. Acesta este reproșul principal al CEDO, respectiv că deși avea la dispoziție un cadru legal suficient, statul a fost prea îngăduitor cu un agresor din această categorie de violență în familie. Dovada insuficienței mijlocului folosit (sancțiunea administrativă) rezultă și din faptul că, ulterior sancționării pentru această faptă, acesta a continuat să agreseze victima”, a explicat Bogdan.

Aproape 9.000 de cazuri de violență domestică raportate în România în primele 6 luni din 2016

În ceea ce privește analiza cazului realizată de experții de la CEDO, aceștia amintesc că, potrivit statisticilor, în România, violența domestică este tolerată și considerată ca fiind o atitudine normală de către majoritatea populației și foarte puține incidente raportate sunt și anchetate de autorități. Mai mult, numărul victimelor violenței domestice este tot mai mare de la un an la altul, majoritatea fiind femei.

„Potrivit datelor Inspectoratului General de Poliție, în primele șase luni ale anului 2016 au fost înregistrate 8.926 de cazuri de violență domestică, iar 79% din victime au fost femei și 92,3% din agresori au fost bărbați”, se arată într-un raport al Amnesty International.

De asemenea, CEDO mai spune că, potrivit datelor unui ONG care se ocupă de protecția victimelor violenței domestice, în perioada 2012-2015, 91% dintre cererile pentru ordin de protecție au fost făcute de femei. În 2014, 155 de femei au fost omorâte în situații de violență domestică, cu 32,5% mai multe cazuri decât în perioada 2004-2012.

Statul român se poartă ca un elev „sfidător, neimplicat și nepermis de arogant”

În acest context, atitudinea statului român în cazul Bălșan este sfidătoare, arogantă și de nepermis, spune Roxana Dumitrache, activistă feministă, care a studiat la London School of Economics (LSE) și a lucrat la Comisia Europeană.

„De prea multă vreme, statul român se poartă ca elevul care nu își face niciodată temele, e sfidător, neimplicat și nepermis de arogant. Suntem pe locul trei la numărul de dosare pe rol la CEDO în cea mai nemăgulitoare vecinătate – Rusia și Tucia – două state în care încălcările drepturilor omului sunt recurente. Îmi imaginez că sună cinic, dar există și un aspect pozitiv în tot tragismul speței – va exista o presiune mai mare să se respecte Convenția de la Istanbul, cel mai amplu instrument de luptă pentru prevenția și combaterea violenței, ratificat în 2016, și se va înțelege că violența împotriva femeilor nu e doar un subiect de conferințe, paneluri și retorică politică, ci o realitate cumplită la care prin ineficiență și tergiversare, statul devine complice”, a spus Dumitrache pentru Vocea.biz.

Dacă statul nu protejează victimele, înseamnă că tolerează agresorii. Dumitrache atrage atenția că atitudinea autorităților române de a acuza victima că a instigat la violență crează un precedent periculos fiindcă instituie temere și neîncredere în autorități și astfel mai puține acte de agresiune ar fi reclamate.

„Dacă numărul victimelor nu sensibilizează, deși nu văd cum s-ar puteam întâmpla asta, atunci propun să citim statisticile altfel. Pentru fiecare victimă, există un agresor. În consecință, statul român tolerează în prezent agresorii. Ce este și mai grav la acest caz e faptul că femeia nu a fost crezută, justiția română considerând că ea fost cea care a provocat agresiunea, iar partenerul agresor doar „a reacționat”, deci există pe de-o parte o lipsă de încredere aberantă în victimă și o compasiune și o empatie revoltătoare față de agresor. Ce nu aș vrea să se creeze ar fi un precedent periculos și instituirea unei temeri și neîncrederi totale în autorități. S-ar putea genera o rezistență în a reclama actul de agresiune. E, îmi imaginez, și așa suficient de dureros de acceptat că partenerul tău, omul care ar trebui să te iubească și să te respecte, devine agresorul tău, dar să accepți și că ești absolut singură în lupta împotriva acestuia este cu atât mai greu. Să constați, deci, că după ce ești fragilă sufletește, rănită, agresată, sub teroare psihică de multe ori, oamenii care ar trebui să te protejeze te lasă de izbeliște, e o agresiune suplimentară”, a mai spus Roxana Dumitrache.

Cine este fostul soț al femeii care a câștigat procesul la CEDO

La Revoluție, în noaptea de 22 decembrie 1989, Nicolae Cămărășescu a fost printre cei care au intrat în studioul TVR, au spus că reprezintă securitatea statului, că sunt de partea populației și au făcut apel la calm și la depunerea armelor. Câteva ore mai târziu, pe 23 decembrie, Cămărășescu și o altă persoană cu care era au fost bătuți de revoluționarii din gărzile patriotice, care spuneau că este terorist și voiau să îl împuște în Piața Victoriei. Șase luni mai târziu, Nicolae Cămărășescu ajungea din nou în atenția publică, prin implicarea în Mineriada din iunie 1990.

În 14 iunie 1990, Cămărășescu, aflat în fruntea unui grup de mineri din Valea Jiului, a intrat în forță în redacţia cotidianului „România Liberă”, a devastat-o, a bătut unii dintre angajați şi a oprit pentru un timp apariţia ziarului. În 2010, într-un interviu al cotidianului “Adevărul”, Nicolae Cămărășescu a recunoscut că a mobilizat minerii înainte ca Ion Iliescu să facă apelul la Televiziune, că a fost în sediul Guvernului în noaptea de 13 spre 14 iunie şi că a fost prezent când s-au devastat sediile partidelor istorice.

„Eram inginer la Mina Aninoasa. Eu am plecat pe 20 iunie 1986 la Securitate, la Direcţia a II-a, contrainformaţii în sectoarele economice. M-au recrutat pentru industria minieră şi răspundeam de minerit. Am stat până pe 2 mai 1990, după care m-am reîntors la Mina Aninoasa, am trecut în rezervă. Am fost ofiţer de Securitate din 1986 până în 1990. Am trecut în rezervă din cauza soţiei. M-am întors în Vale ca inginer, dar mi-a părut rău, mai bine rămâneam. Între timp m-am despărţit de ea”, spunea atunci Cămărăşescu.