Unii dintre copiii dați dispăruți în România, în urmă cu mult timp, au fost găsiți după 24 de ani, în Italia, Austria, Turcia și Spania. Peste 270 de copii erau dați dispăruți la sfârșitul luni martie, în unele cazuri disparițiile fiind sesizate de familii în urmă cu mai bine de zece ani, potrivit datelor anunțate joi de Poliția Română, cu ocazia Zile Copiilor Dispăruți.
Polițiștii aveau în evidențe, la începutul acestui an, 313 copii dispăruți, dintre care 110 au plecat de mai multe ori de acasă sau din centre și au fost găsiți. La sfârșitul lunii martie mai erau în evidențe 271 de copii dispăruți.
Majoritatea cazurilor de copii dispăruți sunt mai vechi de 10 ani, când activitatea de căutare nu era făcută unitar, spun reprezentanții Poliției Române.
Există și cazuri în care polițiștii au reușit să găsească persoane după 24 de ani de la dispariție, unele dintre acestea fiind găsite în Italia, Austria, Turcia și Spania. Ca să poată fi identificați, polițiștii au folosit toate tehnicile de investigații disponibile, inclusiv îmbătrânirea facială digitală, care permite urmărirea evoluției în timp a fizionomiei, în cazurile foarte vechi de dispariții.
Îmbătrânirea facială digitală se face pe baza fotografiilor părinților biologici ai celui dispărut, cât şi ale fraţilor ori bunicilor acestuia. În România, singurul artist criminalist certificat I.A.I. “Asociația Internațională a Identificărilor” este un poliţist.
Tineri dispăriți de 18 – 24 de ani și-au regăsit familiile
Unul dintre cazurile de copii dispăruți este cel al unui tânăr pe care familia l-a dat dispărut în urmă cu 24 de ani. Polițiștii au reușit să îl găsească și să îl ajute să își revadă mama. Revederea a avut loc în localitatea Tândava, judeţul Giurgiu, la sediul unui Centru pilot de incluziune socială.
O tânără dispărută în urmă cu 20 de ani și-a revăzut familia, la sediul Poliției Române. “Nu speram că este posibil să-mi întâlnesc familia. Sunt fericită şi vă mulţumesc pentru tot ajutorul dat!”, le-a spus femeia polițiștilor, după ce şi-a revăzut tatăl şi sora.
Un alt caz pe care polițiștii au reușit să îl soluționeze după foarte mulți ani este cel al unui tânăr dispărut în urmă cu 18 ani. Acesta a putut să își revadă mama, cu ajutorul polițiștilor. Femeia, care a venit din Italia în România pentru a-și revedea fiul, a mărturisit că nu a încetat niciodată să spere că-şi va regăsi copilul şi-şi va reuni familia.
Neglijarea, abuzurile și conflictele din familie, printre cauzele care îi determină pe copii să plece de acasă
Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română, printre factorii care influenţează decizia minorului de a pleca de acasă şi a refuza să se întoarcă sunt neglijarea, conflictele din familie, abuzurile asupra minorului, consumul de alcool și starea materială precară, ce determină familia să neglijeze educația copiilor.
Specialiștii spun că nesupravegherea și lipsa unei comunicări, precum și lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude atunci când părinții pleacă la muncă în străinătate pot determina copiii să plece de acasă și să nu se mai întoarcă.
În alte cazuri, motivele plecării de acasă a copiilor au fost abandonul şcolar, acumularea de absenţe şi rezultate negative la şcoală, anturajul negativ, spiritul de aventură, libertinajul și vagabondajul.
Dispariția unui copil trebuie anunțată rapid la numărul unic de urgență 112 sau la 116.000
În cazul în care un copil nu ajunge acasă, părinții trebuie să verifice mai întâi la rude şi prietenii apropiaţi dacă nu se află la aceştia.
Dispariția unui copil trebuie anunțată în cel mai scurt timp la Poliţie, prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea unei patrule de pe stradă.
Părinții trebuie să le dea polițiștilor semnalmentele şi semnele particulare ale copilului dispărut, câteva fotografii recente ale acestuia și, dacă au, o înregistrare audio-video. De asemenea, trebuie să spună cu ce era îmbrăcat când a dispărut și ce obiecte avea asupra lui, împrejurările în care copilul a dispărut, profilul psihic şi moral, starea de sănătate a acestuia, să dea o listă cu persoanele cunoscute și locurile pe care aceștia obişnuiau să le frecventeze.