O femeie fără adăpost din Mizil, în vârstă de 52 de ani, a fost găsită, joi dimineaţă, moartă pe stradă, cu muşcături de animale pe corp. Poliţiştii prahoveni au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Femeia din Mizil în vârstă de 52 de ani a fost găsită moartă joi dimineaţă, pe o stradă din localitate.
Pentru că avea numeroase muşcături de animale pe corp, oamenii care au găsit femeia au chemat Ambulanţa, însă medicii nu au mai putut face nimic, deoarece aceasta murise, relatează Mediafax.
”Era moartă, cu faţa în jos şi plină de muşcături. Probabil câinii au muşcat-o. E posibil să fi căzut pe stradă şi apoi să fi fost atacată. Noi am chemat medicii legişti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă.
Potrivit Poliţiei Prahova, femeia nu avea locuinţă.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti unde, în urma necropsiei, se va stabili dacă femeia a murit după ce a fost atacată de animale sau înainte.