11 elevi din comuna Ulmeni, judeţul Călăraşi, au fost duşi de urgenţă la spital după ce au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară, în urma unei activităţi la şcoală. Copiii au gătit clătite, preparatele fiind ulterior consumate de aceştia. Imediat, elevi au acuzat stări de vomă.
Elevii clasei a VI-a de la Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil” din comuna Ulmeni, judeţul, Călărăşi au fost evaluaţi medical după ce au găsit clătite la şcoală, 11 dintre ei fiind transportaţi la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, relatează Mediafax.
“S-au folosit materiale, unele aduse de copii, altele cumpărate din apropierea şcolii, fiind vorba despre făină, ulei, ouă şi lapte. După vreo oră şi jumătate au început să acuze simptome de vomă, greaţă. A fost anunţat SMURD-ul, iar 11 dintre ei s-au simţit mai rău şi au fost duşi la spitalul din Olteniţa. Acum sunt în afara oricărui pericol. (…)Toţi copiii care au consumat din acele clătite au fost evaluaţi medical. A fost o intervenţie promptă şi rămânem să analizăm situaţia aceasta neplăcută”, a declarat pentru Steluţa Caraion, inspector şcolar general adjunct Călărăşi.
Ora de gătit clătite a fost o activitate pe care dirigintele clasei o pregătise pentru “Şcoala Altfel”, având loc în afara orelor de curs.
“S-a stabilit la nivelul clasei să continuie o acţiune din programul “Şcoala Altfel” pe care nu au putut-o realiza atunci şi acţiunea cu clătitele s-a petrecut înaintea orelor de şcoală. Copiii au program după-amiaza şi au venit la şcoală cu o oră şi jumătate înainte de program şi au organizat activitatea”, a adăugat Steluţa Caraion.
La nivelul unităţii şcolare s-a stabilit o comisie disciplinară care va stabili dacă dirigintele clasei trebuie tras la răspundere.