Astăzi se împlinesc 26 de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor și profesor la Chicago. Criminalul, nedescoperit nici până acum

Duminică, 21 mai, se împlinesc 26 de ani de la asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor și ”urmașul spiritual” al lui Mircea Eliade la catedra Universității din Chicago.

Era ziua sfinților Constantin și Elena, ziua onomastică a mamei sale. Culianu fusese împușcat în ceafă în toaleta bărbaților, dar inițial Poliția a avansat ipoteza sinuciderii. Tânărul istoric al religiilor avea doar 41 de ani la momentul asasinatului. Nici astăzi nu se cunoaște cine l-a lichidat, dar metoda pare mai degrabă similară celei practicate de servicii secrete.

Culianu a studiat gnozele medievale, iar la Chicago preda un curs despre magie, geomancie, divinație, tarot, Kabala, astrologie. A fost un critic foarte dur al ortodoxiei și a vrut să se convertească la iudaism.

După Revoluția din 1989, Culianu îl susținea pe Regele Mihai pentru preluarea tronului.

În ultimii ani a avut mereu senzația că cineva este pe urmele sale și că este în pericol. Între teoriile avansate cu privire la uciderea sa s-a aflat ipoteza unui student nemulțumit, cea în care ucigașul ar fi fost un neolegionar enervat de criticile aduse Gărzii de Fier din România interbelică și a clerului ortodox care o susținea, dar și cea cu privire la un asasinat realizat de un serviciu de securitate.

Profesorul Ted Anton, de la Universitatea DePaul, care a scris o carte despre asasinarea lui Culianu, a spus într-un interviu acordat RFI că istoricul religiilor a previzionat mai multe lucruri care se întâmplă astăzi.

”Credea că un artist, un scriitor, poate să prezică viitorul citind semnele subconștiente ale prezentului.  În câteva dintre povestirile sale a părut că reușește acest lucru: circumstanțele misterioase ale execuției cuplului Ceaușescu, evenimentele mineriadei din 1990, etc. În povestirea pe care ați menționat-o (>, în care vorbește despre un istoric în vârstă de 40 de ani care predă la o “cenușie și renumită universitate din Vestul Mijlociu”, ca însuși Culianu – n.r.), savantul încearcă să se retragă din actualitate și să-și reia viața de studiu. Am convingerea fermă că autorul exact asta  încerca, dar prea târziu. Prevestește de asemenea ce se întâmplă astăzi pe plan internațional: controlul asupra conștiinței colective prin simboluri și tehnici magice familiare încă din epoca Renașterii – naționalism, Eros, apropierea sau teama de semeni. Ar fi putut ilumina tendințele actuale pe plan electoral și politic nu în Franța, din fericire, dar cu siguranță în Marea Britanie și  SUA”, spune Ted Anton.

Istoricul și politologul Vladimir Tismăneanu a evocat, la rânul său, acest eveniment pe pagina sa de Facebook.

Iată ce scrie Tismăneanu:

”Cei pe care zeii îi iubesc mor tineri: În urmă cu 26 de ani pe campusul Universităţii din Chicago, s-a comis o crimă abominabilă. «Toute l’eau de la mer ne suffirait pas à laver une tache de sang intellectuelle» (Toată apa mării nu este suficientă pentru a șterge o picătură de sânge intelectual – n.r.), scria Lautréamont.

Cel ucis, profesorul Ioan Petru Culianu, a fost un spirit eminamente democratic, un erudit de geniu, urmaş al uneia dintre marile familii intelectuale ale românilor, cosmopolit în sensul cel mai nobil al acestui cuvânt, sprijinitor statornic al pluralismului şi adversar al totalitarismului, al naţional-securismului fascistoid.

A fost un cărturar din stirpea lui Hasdeu, Pârvan, Iorga şi Mircea Eliade. Nici azi nu ştim cine l-a lichidat pe Culianu. În ceea ce mă priveşte, ştiu un lucru, că la întrebarea cui prodest răspunsul nu poate fi decât unul: celor care urăsc toleranţă, adevărul şi încrederea între oameni.

În eseul intitulat «Ku-Klux-Klan ortodox», cred că ultimul articol românesc al marelui istoric al religiilor, Culianu analiză legionarismul/ortodoxismul că eşafodaj ideologic al salvării prin înlăturarea elementului “străin” din religie; alungarea elementului “străin” (“alogen”) din ţară şi fondarea “Omului Nou”, ideal pe care “vestitorii” extremei drepte, spre a relua termenul lui Dinu Pillat, îl împărtăşeau cu cei ai bolşevismului: “Ortodoxistii produc la vremea respectivă o enormă maculatură, care azi apare cu totul descreierată. Garda de Fier pleacă de la această ideologie, în care introduce elemente mistice şi de societate secretă. Pericolul fundamentalismului în sânul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotrivă, azi pare mai puternic că oricând”. (“Meridian”, mai-iunie 1991).

Ce nu anticipa Culianu, altminteri un gânditor cu capacităţi premonitorii absolut uluitoare (povestirea să despre “Jormania liberă” rămâne o capodoperă a literaturii politice), era resurecţia radicalismului stângist, alianţa greu imaginabilă ce avea să se formeze între toţi cei care detestă valorile liberalismului democratic, ceea eu numesc barocul stalino-fascist. De fapt, cum am mai spus-o, ideea de a scrie o carte despre fantasmele salvării, despre universul mitologic al politicului în post-comunism, s-a născut în lungile conversaţii purtate cu profesorul de la Chicago, prieten de idei şi de valori”.

Ulterior, Tismăneanu a revenit cu o altă postare despre Culianu:

”Răscrucile insângerate: Dacă cineva mi-ar cere să numesc un intelectual critic român, un om care s-a aventurat în spaţiul ideilor, dar şi al politicului, în polemici de o mistuitoare şi periculoasă intensitate, şi care a apărat public valorile democratice, plătind cu viaţa pentru angajamentul său, l-aş numi pe Ioan Petru Culianu. Binecuvântată să-i fie amintirea!”