Toggle Menu
  1. Home/
  2. Social/

Ajutorul de deces pentru militari şi poliţişti cu peste 25 ani vechime, plafonat la 12 solde

Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, un amendament la Legea salarizării care plafonează ajutorul acordat familiilor militarilor şi poliţiştilor decedaţi care au peste 25 de ani vechime la 12 solde sau salarii, de la 15 sau 20 de solde sau salarii (vechime peste 30 ani), relatează Mediafax.

Advertisement


Amenamentul, adoptat cu majoritate de voturi, a fost propus propus de Comisia de Apărare din Senat şi are următorul cuprins: ”În caz de deces al personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soţia sau soţul supravieţuitor ori copiii, iar în lipsa acestora părinţii, beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei sau salarii ale funcţiei fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere / încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedaţi”.

Potrivit legii în vigoare în acest moment, acest ajutor este acordat în funcţie de vechimea efectivă, astfel:

Advertisement


-pâna la 5 ani vechime – un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

-între 5-10 ani vechime – un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
-între 10-15 ani vechime – un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
-între 15-20 ani vechime – un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
-între 20-25 ani vechime – un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
-între 25-30 ani vechime – un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
-peste 30 ani vechime – un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

(Mediafax)

Vocea Biz

loading...