22.000 de angajați din administrațiile fiscale au declanșat un protest spontan, din cauza proiectului Legii salarizării. Angajații din Vămi se solidarizează – UPDATE

Vocea.biz / 15.05.2017
22.000 de angajați din administrațiile fiscale au declanșat un protest spontan, din cauza proiectului Legii salarizării. Angajații din Vămi se solidarizează – UPDATE

Peste 22.000 de salariaţi din instituţiile din subordinea Ministerului Finanţelor au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării. Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”. Greviștii din București au pornit în marș spre Ministerul Finanțelor. 

 

UPDATE 12.00 Aproximativ 200 de angajaţi de la Finanţe Publice Dolj au protestat aproape o oră în faţa instituţiei

Aproximativ 200 de salariaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj au protestat, luni dimineaţă, în faţa instiţuţiei, fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare. Pe timpul protestului, care a durat aproximativ o oră, activitatea cu publicul nu a fost afectată.

Cei aproximativ 200 de angajaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj au ieşit din birouri la ora 8.30, ei susţinând că şi mâine (n.r. – marţi) vor protesta.

UPDATE 11.45 Peste 200 de angajaţi ai Finanţelor Publice din Timiş şi peste 500 la nivelul regiunii Vest au încetat lucrul

Peste 200 de angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice din judeţul Timiş participă la un protest spontan, iar la nivelul regiunii de Vest peste 500 de angajaţi ai acestei instituţii au încetat lucrul cerând o lege a salarizării unice echitabilă. Şi la Sibiu aproximativ 70 de angajaţi au oprit lucrul pentru două ore.

”La Timişoara funcţionează Direcţia Regională a Finanţelor Publice, astfel că la nivel de regiune peste 500 de angajaţi participă la protestul spontan. Vorbim de judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş- Severin. În ceea ce priveşte judeţul Timiş, aici sunt peste 200 de angajaţi care au declanşat protestul spontan”, a declarat Virginia Duţu, liderul de sindicat al angajaţilor de la Direcţia de Finanţe Publice din Timişoara.

UPDATE 11.35  Câteva sute de angajaţi din finanţe protestează în faţa ministerului

Protestatarii nu scandează şi nici nu au pancarte, stând doar grupaţi în faţa sediului Ministerului Finanţelor.
Liderul Sed Lex, Vasile Marica, avertiza luni dimineaţă că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC, Liviu Toader, declara pentru News.ro că au intrat în grevă angajaţii din Bucureşti şi cel putin zece judeţe.

UPDATE 11.15 Şi la Galaţi aproape o sută de angajaţi ai Finanţelor Publice protestează

Cei aproape o sută de funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finaţelor Publice Galaţi şi-au întrerupt programul de lucru începând cu ora 9.30, când au ieşit în curtea interioară a instituţiei.

“Nemulţumirea noastră este legată de legea salarizării care urmează să intre în vigoare, dar nouă ne scad salariile. Acesta este un semnal de alarmă deoarece complexitatea muncii este foarte mare şi vrem să fim salarizaţi după munca pe carte o depunem. Este o grevă spontană, colegii s-au adunat”, a declarat Anca Tudorache, preşedintele sindicatului SED Lex Galaţi.

UPDATE 11.10: Activitate blocată la sediul Finanţelor Publice din Vaslui

Peste 120 de salariaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Vaslui s-au raliat colegilor din ţară şi au declanşat, luni, o grevă spontană pe termen nelimitat, blocând întreaga activitate a instituţiei. Aşa cum au procedat şi la protestele anterioare, angajaţii Fiscului au părăsit birourile şi s-au adunat în holul de la parterul clădirii AJFP Vaslui. În aceste condiţii, contribuabilii care au dorit să facă diverse plăţi la ghişeele instituţiei s-au văzut nevoiţi să renunţe şi să se întoarcă din uşa clădirii.

UPDATE 11.00 – Greviştii din Finanţele Publice Bucureşti au plecat în marş către Ministerul Finanţelor

Aproximativ 1000 de salariaţi vor să protesteze în faţa Ministerului Finanţelor Publice ,pentru a atrage atenţia că noul proiect al legii salarizării duce la tăieri de salarii, fără a ţine cont de complexitatea şi importanţa activităţii angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate în implementarea politicii fiscale din România, informează Alianţa Sedlex.

Salariaţii din toate judeţele ţării, care protestează, susţin că proiectul legii salarizării duce la tăieri de lefuri şi cer Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului „revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate (ANAF, direcţii generale regionale ale finanţelor publice etc.)”, potrivit comunicatului transmis.

 

UPDATE 10.40. Protest sub forma ”excesului de zel” al angajaţilor din vămi, în semn de solidaritate

Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate maşinile care trec prin punctele de frontieră vor fi controlate amănunţit, notează news.ro.

”Salariaţii sistemului vamal din România s-au solidarizat cu colegii din direcţiile regionale ale finanţelor publice şi au declanşat o acţiune de protest sub forma «excesului de zel» prin care controlul efectuat la frontieră nu se va mai face selectiv, potrivit analizei de risc”, anunţă Sed Lex.

UPDATE: Protestul se extinde în toată țara

Primii care au declanşat greva spontană au fost salariaţii din cadrul DGRFP Bucureşti. Acestora li s-au alăturat rapid angajaţii Finanţelor din aproape toată ţara. Conform Sed Lex, la această oră protestează în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita.

“Este un protest spontan, care se extinde rapid în toată ţara. Oamenii nu pot accepta că prin noua lege a salarizării le vor fi diminuate salariile. Vor fi tăieri între 10 şi 35 la sută, salarii câştigate în urma unei bătălii cu regimul Băsescu. Colegii noştri, fără a mai ţine cont de negocieri, şi-au luat soarta în mâini şi au declanşat protestele”, a declarat preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC, Liviu Toader, a declarat pentru News.ro că au intrat în grevă angajaţii din Bucureşti şi cel putin zece judeţe.

Legea salarizării e în primul rând factorul declanşator. La Bucureşti sunt 200-300 de persoane care au întrerupt lucrul, în ţară sunt câteva mii. Principalele revendicări sunt cele semnalate de-a lungul timpului, plecând de la nefinanţarea serviciilor în care lucrează aceşti oameni, plus proiectul legii salarizării. În ceea ce priveşte salarizarea angajaţilor din Finanţele publice, din cadrul ANAF, proiectul este ambiguu privind încadrarea în grilele de salarizare. Nu există o protecţie juridică a angajaţilor ANAF care fac controale, nu există o protecţie juridică reală, angajaţii Fiscului merg în controale în numele statului, şi nu în nume propriu”, a spus Liviu Toader.

“Deşi rolul finanţiştilor este unul de importanţă strategică pentru România, întrucât prin activitatea de administrare fiscală se asigură resursele financiare necesare finanţării activităţii tuturor instituţiilor şi autorităţilor statului român, în accepţiunea factorilor decizionali, care au contribuit nemijlocit la transpunerea viziunii lor politice şi guvernamentale în materia salarizării personalului bugetar plătit din fonduri publice, noţiunea de FINANŢE PUBLICE practic lipseşte. În multitudinea grilelor cu coeficienţi de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, aferente celor 9 anexe reprezentând familii ocupaţionale distincte din proiectul legii salarizării, familia ocupaţionala FINANŢE, nu există. Mai mult, personalul care lucrează în structurile ANAF de la nivel teritorial, în lipsa unor precizări clare cu privire la încadrarea angajatorului (DGRFP-adică Regiunea) ca şi posibilă unitate administrativ-teritorială (conform Constituţiei României) la care face referire noţiunea de funcţie publică teritorială, presupune a fi asimilat, în mod forţat în opinia organizaţiei noastre, acestui tip de funcţie”, se arată îăntr-un comunicat de presă transmis, luni, de Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC.

Potrivit sindicaliştilor, neconcordanţele dintre prevederile din proiectul de lege privind salarizarea referitoare la funcţiile publice de la nivel judeţean şi situaţia reală din MFP/ANAF, unde se regăsesc funcţii cu responsabilităţi regionale ce nu sunt cuprinse în proiectul de act normativ aflat în Parlament (MFP/ANAF fiind singura instituţie cu organigramă la nivel de regiune), în lipsa unei familii ocupaţionale distincte şi a unei grile corespunzătoare, din punct de vedere salarial, demonstrează faptul că actualele funcţii nu pot fi asimilate funcţiilor publice teritoriale/judeţene, asemănător celorlalţi funcţionari din alte instituţii deconcentrate.

“Sindicatul Naţional Finanţe Publice-SindFISC a semnalat, în ultima perioadă, de mai multe ori, că pe fondul nemulţumirilor generate de finanţarea necorespunzătoare a activităţii şi lipsei protecţiei juridice a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunile revendicative spontane se vor intensifica, existând posibilitatea perturbării grave a activităţii de colectare a resurselor financiare necesare funcţionării statului, fapt demonstrat pe alocuri, în ultima perioadă de timp. SindFISC a solicitat ca salarizarea funcţionarilor din finanţele publice să fie în concordanţă cu complexitatea şi importan’a socială a muncii prestate. Ca atare, în cuprinsul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, această categorie socială specifică trebuie să beneficieze de prevederi exprese cu privire la salarizarea celor aproximativ 30.000 de fuctionari răspunzători de construirea şi administrarea bugetului de stat”, mai spun sindicaliştii.

Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.

(news.ro)

Citește și...