Ziua Regalităţii, celebrată în data de 10 Mai, marchează trei momente istorice importante pentru România: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie sărbătorită 10 Mai.
În a doua parte a secolului XIX, în 10 Mai au avut loc trei evenimente importante: în 1866, principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit în România, la București, depunând jurământul și devenind domn al Principatelor Unite Române.
Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.
Carol I a fost primul rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române din 15 septembrie 1867, fiind considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al României, căci regimul politic pe care l-a promovat a asigurat dezvoltarea ţării noastre pe o linie democratică şi demararea unui amplu proces de modernizare a statului.
Sub domnia sa, România şi-a cucerit Independenţa de stat, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern.
Apoi, în 10 Mai 1877, România își declară independența față de Imperiul Otoman, lucru care i-a adus un prestigiu uriaş.
Datorită acestui mare eveniment unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.
Apoi, în 10 Mai 1881 Carol I era încoronat ca rege al tuturor românilor, rege al României.
Este un moment, la rându-i foarte important, pentru că el denotă suveranitatea României la nivel internațional.
“Ziua de 10 Mai este, pentru România, una din zilele cele mai însemnate. Semnificația națională a acestei zile trebuie însă să fie descoperită și afirmată atât de către societate, dar mai ales de autoritățile statului. În consecință, 10 Mai a oferit națiunii române statul modern, independent și, în același timp, a oferit o instituție deosebit de importantă, respectiv Casa Regală a României, care a determinat în mod pozitiv istoria poporului român, din 1866 și până azi. Este o zi în care putem spune “la mulți ani, România!”, “La mulți ani, Casa Regală!”, a declarat pentru Vocea.biz istoricul Cornel Jurju.
Această zi aduce în evidență ideea consecvenței românești, pentru că națiunea română, clasa politică a vremii, a reușit să urmărească, pe termen mediu și lung, anumite obiective, cum ar fi ideea independenței, a sentimentului dinastic, ideea reafirării naționale. Însă, în același timp, spune istoricul, ne poate duce cu gândul și la ideea de curaj pentru că, în 10 Mai 1877, România era încă un stat care depindea de marile puteri ale vremii, dar, cu toate acestea, “firavul” stat român, prin politicienii și autoritățile vremii, în frunte cu Principele Carol I, au proclamat Independența României, stârnind nemulțumirea marilor puteri, chiar înfruntându-le.
“10 Mai ne mai poate vorbi despre sentimentul demnității românești, a demnității naționale. După părerea mea, ziua de 10 Mai ar putea fi inclusă într-un triunghi al sărbătorilor naționale românești, pe același nivel cu 1 Decembrie 1918 și 24 Ianuarie 1959. Sunt trei momente cu o importanță egală, cu o simbolistică deosebit de puternică pentru națiunea română, care a determinat evoluția noastră de-a lungul ultimului secol și jumătate”, a mai precizat istoricul.
Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.
Însă, ea a continuat să fie celebrată ca Zi a României prin evenimentele organizate de Casa Regală a României, Majestatea sa Regele Mihai, atât în exil, cât și în perioada 1948 – 1989 și chiar până în 1997, după care, aceste evenimente s-au integrat și în spațiul public românesc, prin eforturile și angajamentul familiei regale, a Casei Regale a României.
“Ziua de 10 Mai ar trebui sărbătorită și prin implicarea autorităților statului român pentru că această zi este, de fapt, ziua de “naștere” a statului român modern”, a conchis Cornel Jurju.
Programul oficial al Casei Regale pentru 10 Mai 2017 include o ceremonie militară și depunere de flori la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, unde și-au anunțat prezența Altețele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu, împreună cu Principesa Maria.
La ora 17, grădina Palatului Elisabeta va găzdui evenimentul Garden Party.
Evenimentul, devenit tradiţie, va aduce împreună invitați, din toate județele țării și din Republica Moldova, personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalități ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanți ai Corpului Diplomatic și ai clerului. La fel ca în anii precedenți, trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola Palatul Elisabeta, la ora 18. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și Corul Militar vor susține un concert în grădina palatului. De asemenea, își vor da concursul Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul și Jandarmeria Călare.
La eveniment vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria. Familia Regală va ieși la balconul palatului pentru a saluta invitații, la ora 17.