Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri că singura soluţie pentru realizarea investiţiilor în vederea modernizării stadionului Dinamo este ca Asociaţia Club Sportiv FC Dinamo să semneze un act adiţional prin care să renunţe la dreptul de folosinţă asupra stadionului. Întrucât Asociaţia este în insolvenţă, desfacerea contractului de asociere nu se poate face prin acordul scris al ambelor părţi, relatează news.ro.
„Singura soluţie o reprezintă cedarea de către ASC FC Dinamo a tuturor sarcinilor care grevează stadionul Dinamo. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a înaintat acestei asociaţii în 25 aprilie un proiect de act adiţional la contractul de asociere dintre cele două entităţi prin care s-a produs excluderea din obiectul asocierii a bunurilor imobile ce vor face obiectul investiţiei, referindu-ne aici la stadionul central, gazonul, tribunele, vestiarele, parcarea şi intrarea principală”, a declarat ministrul de Interne.
Carmen Dan a mai spus că în contractul semnat în 2002 sunt prevăzute condiţii stricte prin care asocierea dintre ACS FC Dinamo şi Clubul Sportiv Dinamo poate înceta doar prin acordul scris al părţilor, pieirea bunului care face obiectul asocierii sau prin lichidarea Asociaţiei Clubului Sportiv FC Dinamo, fiind luată în calcul prima variantă.
Încetarea contractului de asociere nu este posibilă din cauza faptului că Asociaţia este în insolvenţă, a precizat Ciprian Stoica, jurist în cadrul Clubului Sportiv Dinamo.
„Modalitatea de încetare a contractului de asociere a fost adusă în discuţie în special prin încetarea prin acordul scris al părţilor. Noi am solicitat celeilalte părţi încetarea acestui contract în repetate rânduri. Însă răspunsul lor a fost că acest contract nu poate fi încheiat prin acordul scris al părţilor, întrucât entitatea lor a intrat în insolvenţă”, a subliniat juristul.
La rândul său, Monica Iagăr, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, a spus că la ultima întâlnire avută cu reprezentanţii Asociaţiei şi ai Companiei Naţionale de Investiţii, care urmează să reconstruiască stadionul, au stabilit de comun acord să recurgă la un act adiţional prin care ACS FC Dinamo să renunţe la drepturile de folosinţă asupra stadionului.
Aceasta a precizat că actul de asociere din 2002 a fost semnat de Marcel Popescu, cel care era în acea perioadă preşedintele CS Dinamo.
De asemenea, Carmen Dan a mai spus că în urmă cu câteva săptămâni, Corpul de Control al ministrului a început o verificare la CS Dinamo ce vizează aspectele administrative, inclusiv modul în care s-a decis în 2002 acordarea dreptului de folosinţă comună pe perioadă nedeterminată în favoarea ACS FC Dinamo, dar şi condiţiile strict limitative în care asocierea poate înceta.
Stadionul Dinamo este unul dintre cele patru stadioane aflate în programul de modernizare în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din 2020, alături de Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid. Însă pentru reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare este necesară eliberarea de sarcini a terenului pe care se află stadionul.
În baza unui contract de asociere cu clubul sportiv, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă, care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să folosească aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.
Reprezentanţii Clubului Sportiv Dinamo şi cei ai Asociaţiei Club Sportiv Fotbal Club Dinamo Bucureşti, condusă de Nicolae Badea, au convenit în ceea ce priveşte eliberarea de sarcini şi transmiterea către Compania Naţională de Investiţii a suprafeţelor pe care urmează să se reconstruiască Stadionul Dinamo.