Gest nobil al cadrelor medicale care îl tratează pe băiețelul căzut în puț: i-au cumpărat hăinuțe și jucării – FOTO

Daniel Ionașcu / 04.05.2017
Gest nobil al cadrelor medicale care îl tratează pe băiețelul căzut în puț: i-au cumpărat hăinuțe și jucării – FOTO

Gest de umanitate al cadrelor medicale care îl tratează pe băiețelul de doi ani care a căzut în fântână: doctorii, asistentele și angajații spitalului care îl tratează, dar și din alte unități medicale, au pus mână de la mână și i-au cumpărat atât lui, cât și surorii sale, hăinuțe și jucării.

Astfel, băiețelul va primi o mașinuță, hainuțe, șosete, o tăbliță de scris, puzzle-uri din lemn adaptate vârstei sale, din lemn, cu forme, numere, animale și alfabetul, potivit unor surse apropiate.
Și sora sa va primi o mașinuță, plus păpuși barbie și o serie de accesorii.

Copilul a căzut, în urmă cu aproape 10 zile, în puţul din curtea casei din localitatea Balta Sărată, din judeţul Teleorman, şi a rămas blocat la aproximativ 16 metri adâncime, fiind scos după zece ore de către echipele de intervenţie. După ce i-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Starea acestuia este din ce în ce mai bună, iar copilul este vioi și se joacă. Acesta primeşte tratament pentru bronhopneumonie, medicii urmând să stabiliească în curând data externării, potrivit purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, scrie News.ro.

Cadrele medicale care îl tratează pe copilul din Teleorman căzut în fântână au pus mână de la mână și i-au cumpărat hăinuțe și jucării Cadrele medicale care îl tratează pe copilul din Teleorman căzut în fântână au pus mână de la mână și i-au cumpărat hăinuțe și jucării Cadrele medicale care îl tratează pe copilul din Teleorman căzut în fântână au pus mână de la mână și i-au cumpărat hăinuțe și jucării

Citește și...