Când pleacă tinerii români din casa părinților. ”Am rămas tributari unei educații de secol XVIII, copilul trebuie să știe de toate, însă e analfabet funcțional”

Amalia Blanariu / 04.05.2017
Când pleacă tinerii români din casa părinților. ”Am rămas tributari unei educații de secol XVIII, copilul trebuie să știe de toate, însă e analfabet funcțional”

Tinerii români se mută tot mai târziu din casa părintească. Potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), vârsta la care copiii pleacă din casa părinților este cu aproape doi ani mai mare față de media Uniunii Europene și cu opt ani mai mare față de cea din țările nordice. Totodată, România are și cea mai mare diferență de gen din Uniunea Europeană, vârsta la care femeile se mută din casa părintească fiind cea mai scăzută în raport cu cea a bărbaților, sociologii motivând discrepanțele prin diferențele culturale și de nivel de trai.

Cei care pleacă de acasă cel mai devreme sunt locuitorii din țările nordice. Suedezii, care se mută la o vârstă medie de 19,7 ani, sunt pe primul loc în clasament din acest punct de vedere. Tot ei au și cea mai redusă diferență de vârstă între sexe, de doar 0,1 ani. Diferențe de gen mici au și danezii, cu 0,7 ani între sexe, sau estonii, cu 1 an.

Printre cei care își iau devreme viața în propriile mâini și pleacă de lângă părinți sunt și danezii, cu o medie de 21,1 ani, urmați de finlandezi, care se mută la 21,9 ani, luxemburghezi (23,1 ani), estoni (23,6 ani), olandezi (23,7 ani), germani (23,8 ani) și francezi (23,9 ani).

În România, media de vârstă la care tinerii se mută din casele părinților este de 27,9 ani, bărbații plecând la 30 de ani, în timp ce femeile se mută mult mai devreme decât ei, la 25,6 ani.

În Uniunea Europeană, media vârstei la care tinerii pleacă din casa părintească este de 26,1 ani, femeile mutându-se la 25,1 ani de acasă, în timp ce bărbații se mută de la părinți la 27,2 ani, conform datelor Eurostat, valabile la nivelul anului 2015.

În opinia sociologului Mircea Kivu, vârsta medie mult mai mare la care pleacă tinerii români din casa părintească față de cea raportată în țările nordice este influențată și de nivelul de trai. ”Pe de o parte, am putea spune că e vorba de modele culturale, adică în general în țările scandinave oamenii sunt ceva mai independenți. Dar aș spune că și nivelul de trai contează, deoarece ca să pleci de acasă trebuie să ai și cu ce, adică să ai posibilitatea să îți plătești o altă locuință, în primul rând. Ori în România lucrul ăsta e mult mai complicat decât în țările care au un nivel de dezvoltare mai ridicat, adică prețul unei chirii sau cel al cumpărării unui apartament e mare comparat cu venitul”, a declarat, pentru Vocea.biz, Mircea Kivu.

Cel mai mult în casele părinților stau croații, până la o medie de 31,4 ani, dar și maltezii (31,1 ani), slovacii (30,9 ani) și italienii (30,1 ani).

În România, ”să-ți trimiți copilul la 6 ani cu metroul este o inconștiență îngrozitoare”

În ceea ce privește diferențele foarte mari între vârsta medie la care pleacă tinerii români din casa părintească și cei din statele nordice, sociologul Ana Bulai spune că în acea zonă copiii pleacă de acasă singuri și sunt educați să plece de acasă încă de la grădiniță. ”Modelul școlilor cu vizite săptămânale din partea părinților sau chiar pe model englezesc, cu două vacanțe pe an, iar restul în regim de internat, este unul frecvent în țările respective și nu sunt considerate a fi școli pentru sărmani, așa cum sunt ele în România”, a explicat Ana Bulai.

Potrivit acesteia, tipologia parentală din România tinde la extreme. ”Noi avem o cultură fie extraprotecționistă pentru copii, dacă s-ar putea să trăiască în mașină, lângă părinte, acasă, cu bonă sau cu cineva, supravegheat tot timpul, fie în zonele de devianță, Vaslui, Botoșani, zone de paupertate, marginale, modelul e maidan 24 de ore, copilul fiind sursă de venit constant pentru cei doi părinți. Între cele două stiluri de a-ți crește copilul, noi nu mai avem un alt model instituțional și nici nu ne prea punem problema la nivelul viziunii educaționale, de fapt, pentru ce societate creștem noi acești copii. Este o apetență foarte mare în a prezenta universul în care se dezvoltă a fi unul cu amenințări permanente pentru copii, de aceea să-ți trimiți copilul la 6 ani cu metroul în capătul celălalt al orașului este o inconștiență îngrozitoare, ceea ce pentru un nordic nici nu se pune problema, pentru un japonez sau alt asiatic este obligatoriu”, a mai spus sociologul.

Românii, ”tributari un educații de secol XVIII”

Sociologul Ana Bulai mai spune că, românii, deși se axează doar pe protecția exagerată a odraslelor lor, le cer acestora să se descurce și să își găsească drumul în viață, fără însă ca ei, părinții, să fie capabili să îi orienteze. Ba mai mult, le cer acestora să acumuleze cât mai multe cunoștințe, dar nu și să se descurce în viața de zi cu zi, astfel că mulți copii ajung să fie analfabeți din punct de vedere funcțional.

”Nordicii, iar aici modelul finlandez este ca referință, înțeleg copiii ca fiind o resursă a națiunii, niște oameni în devenire, a căror adaptare la noile condiții de viață este valoarea fundamentală a educației, mai puțin acumularea de cunoștințe într-o epocă a informatizării, cât mai ales capacitatea de a se adapta la cerințe diverse de a rezista unor impulsuri informaționale diverse, de a-și găsi potențialul, de a se autocunoaște, de a-și găsi locul în societate. Noi am rămas tributari unei educații de secol XVIII, de tip iluminist, în care copilul trebuie să știe de toate, din toate materiile, ca și cum n-ar putea să le găsească undeva, însă analfabet funcțional – în momentul în care a depășit spațiul lui de protecție este ca iepurele în lumina farurilor”, a punctat Ana Bulai.

De ce pleacă româncele mai repede de acasă decât bărbații

Datele Eurostat mai arată că femeile se mută mai devreme de acasă față de bărbați în orice stat membru UE, România înregistrând cea mai mare diferență de gen, de 4,4 ani. Diferențe mari se înregistrează și la vecinii de peste Dunăre, (26,8 ani la femei față de 30,5 ani la bărbați), dar și la croați (29,6 ani la femei versus 33 ani la bărbați).

Sociologul Mircea Kivu spune că diferențele dintre cele două sexe sunt generate de faptul că româncele se căsătoresc mult mai devreme. ”S-ar putea ca o parte din explicație să fie din diferența de vârstă la căsătorie. În general femeile se căsătoresc la vârste mai mici decât bărbații, iar asta e cam dintotdeauna în România, e un model mai vechi. În general, există o diferență cam de patru ani între vârsta bărbaților și cea a femeilor la prima căsătorie”, a mai precizat sociologul Mircea Kivu.

Potrivit Anei Bulai, sunt mai multe explicații pentru diferența de gen foarte mare din România. ”Pe de o parte, este vorba despre un model educațional care nu mai balansează în mod egal între cele două genuri, în sensul în care bărbații sau băieții nu mai simt presiunea întemeierii de familii odată ce au depășit perioada școlarității, respectiv perioada terminării facultății. Nu mai au poate nici posibilitățile de a pleca din zona de protecție parentală și nu, în ultimul rând, nu mai au nici apetența spre a-și întemeia o familie, vârsta la care ajung să devină părinți urcând în cazul bărbaților spre 35 de ani”, a explicat sociologul, pentru Vocea.biz.

Cât despre fete, aceasta spune că plecarea de acasă este mai puternic conturată ca presiune socială după terminarea facultății, pe fondul unei presiuni de grup, nu neapărat sub influența unui model educațional. ”Fetele încep să aibă o viață intimă de la o vârstă din ce în ce mai scăzută, ducându-se spre 13-14 ani, și nevoia de intimitate și nevoia de a avea un loc separat de familie în care să-și dezvolte personalitatea se conturează cumva mai devreme decât în cazul băieților, care resimt în mai mare măsură nevoia de protecție a familiei. Fetele, dezvoltându-se emoțional, aș spune, odată cu debutul adolescenței, sunt mai stabile”, a punctat Ana Bulai.

De asemenea, în opinia acesteia, se observă și nevoia foarte mare unei fete de a se angaja în primii ani de tinerețe pentru a obține poziția în carieră și pe plan financiar care să-i permită cei doi ani de maternitate. ”Dacă rămâi cu familia până la 30 de ani, și nu te-ai dezvoltat singură, riști să fii o mamă care să nu se poată descurca cu viitorul copil, în cazul în care îți dorești o familie. De aceea, fetele sunt cumva mai căutate pe piața forței de muncă în această perioadă, 23-30 de ani, pentru că au o orientare spre job până la workaholism, sunt în stare să stea de dimineață până seara la muncă, pretențiile nu sunt exagerate, iar nevoia lor de independență le face să aibă o mulțime de sacrificii. Chiar din perioada facultății sunt, în mai mare măsură, fete angajate decât băieți”, a mai punctat Bulai.

Citește și...