O altă localitate din judeţul Galaţi, afectată de alunecări de teren

vocea.biz / 02.05.2017
O altă localitate din judeţul Galaţi, afectată de alunecări de teren

O alunecare de teren s-a produs în satul Pleşa, din judeţul Galaţi, după reactivarea unui izvor, cea mai apropiată casă fiind la o distanţă de 150 de metri, în timp ce alunecările de teren din localităţile Izvoarele şi Suceveni s-au oprit, informează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat, marţi, pentru News.ro, că o alunecare de teren pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi s-a produs în satul Pleşa din comuna Bereşti-Meria.

“Alunecarea de teren este la 150 de metri de cea mai apropiată casă. Este vorba de reactivarea unui izvor care a antrenat pământul. Monitorizăm fenomenul, dar nu este niciun pericol pentru locuinţele din zonă”, a afirmat reprezentantul ISU Galaţi.

El a mai spus că alunecările de teren din localităţile Izvoarele şi Suceveni s-au oprit.

În zona comunei Suceveni, în urma precipitaţiilor produse în urmă cu aproximativ două săptămâni, a apărut, în zona unui pârău, o surpare de mal pe o suprafaţă pe 200 de metri pătraţi, cea mai apropiată construcţie, o anexă gospodărească, fiind la o distanţă de circa 15 metri.

În 23 aprilie, o nouă alunecare de teren s-a produs pe un versant al satului Izvoarele, unde în luna martie s-a manifestat o altă alunecare de teren cu o lungime de aproximativ 300 de metri şi o lăţime de 250 de metri.

Citește și...