Bacteria E-coli, descoperită la un fast-food din Slatina după ce două fetiţe au ajuns la spital

vocea.biz / 02.05.2017
Bacteria E-coli, descoperită la un fast-food din Slatina după ce două fetiţe au ajuns la spital

Inspectorii sanitar-veterinari au anunţat, marţi, că la fast-food-ul din Slatina de unde au mâncat două fetiţe cu bunica şi apoi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară au fost găsite probleme grave de igienă, iar angajatul care a servit cel mai probabil nu se spălase pe mâini, informează Mediafax.

Medicul din cadrul DSVSA Olt, Venera Popa, a declarat că din cele şase probe recoltate de la fast-food, două sunt necorespunzătoare fiind descoperite enterobacterii pentru testul de sanitaţie al angajaţilor şi depăşirea numărului total de germeni pentru suprafaţa de lucru, printre bacterii numărându-se şi E-coli.

„Două probe au ieşit necorespunzătoare, una de la testul de sanitaţie prelevată de pe tegumentul unui angajat, un singur parametru analizat. Aici au fost descoperite enterobacterii, care ţin tot de igienă. Nu a ieşit bine nici testul de sanitaţie de pe suprafaţa de lucru, aici fiind depăşit numărul total de germeni, ceea ce denotă o stare de igienă necorespunzătoare. Enterobacteriile reprezintă o clasă mai largă, care denotă tot o stare de igienă necorespunzătoare. Persoana respectivă nu s-a spălat pe mâini. E-coli intră şi ea în această specie a enterobacteriilor, dar nu s-a făcut identificare pe E-coli”, a spus Venera Popa.

Aceasta a admis că enterobacteriile pot genera probleme de sănătate copiilor şi vârstnicilor.

„Enterobacteriile pot să producă diferite probleme, mai ales că din această clasă face parte şi E-coli. Se pot întâmpla deranjamente intestinale la persoanele care consumă produse contaminate şi care sunt mai sensibile, cum ar fi copiii sau vârstnicii. Totul denotă o stare de igienă precară, necorespunzătoare, exact pe ce s-a aplicat şi sancţiunea”, a adăugat Venera Popa.

Reprezentanţii DSVSA Olt au dispus intensificarea controalelor la fast-food-ul din centrul Slatinei.

„S-a dispus intensificarea controalelor medicului veterinar la această unitate, care nu va fi închisă. Se vor preleva teste cu frecvenţă mai mare atât de către medicul veterinar cât şi prin Programul de autocontrol”, a conchis medicul din cadrul DSVSA Olt.

Două surori au ajuns la spital, săptămâna trecută, cu dureri abdominale, stări de vomă şi greaţă. Familia fetelor a pus totul pe seama consumului de pizza de la unul dintre cele mai vechi şi cunoscute fast-food-uri din municipiu.

Autorităţile au confirmat că la această unitate din centrul Slatinei au fost înregistrate probleme şi în anii trecuţi. Astfel, fast-food-ul slătinean a avut activitatea suspendată în noiembrie 2015 timp de o săptămână, iar în primăvara anului trecut ordonanţa de suspendare a fost pentru două săptămâni şi jumătate.

Citește și...