Cristian Ţopescu a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului: Pentru mine, Bucureştiul va fi întotdeauna acasă

vocea.biz / 31.03.2017
Cristian Ţopescu a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului: Pentru mine, Bucureştiul va fi întotdeauna acasă

Cristian Ţopescu a primit, vineri, titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului, fostul comentator sportiv spunând că are o listă lungă de sportive şi sportivi cărora le datorează această onoare, printre care Nadia Comaneci, Ivan Patzaichin, Andreea Răducan, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Gheorghe Hagi şi Cătălina Ponor. Ţopescu a mai spus că încheia comentariile din transmisiunile directe spunând “Legătura la Bucureşti, legătura acasa” pentru că, pentru el, Bucureştiul va fi întotdeauna acasă, relatează News.ro.

Primarul general Gabriela Firea i-a decernat vineri lui Cristian Ţopescu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Primăria Capitalei.

Titlul i-a fost înmânat lui Cristian Ţopescu la două luni după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat acordarea acestuia, în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea sportului românesc.

“Dacă domnul Cristian Ţopescu nu ar fi existat, el ar fi trebuit să fie inventat. Nu-mi imaginez performanţa sportivă, lumea presei şi a televiziunii fără personalitatea lui Cristian Ţopescu. Este o personalitate care a ştiut întotdeanua, printr-o mare receptivitate la nou, să fie în pas cu vremurile, să se adapteze si este pentru noi toţi un reper profesional şi uman”, a spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a adăugat că timp de câţiva ani a fost colegă la Televiziunea Română cu Cristian Ţopescu şi au avut câteva evenimente pentru care au colaborat, arătând că l-a urmarit de când era copil, apoi la maturitate a învăţat foarte mult ca jurnalist de la fostul comentator sportiv.

“Am fost întotdeauna impresionată de modul minuţios, perfecţionist şi creativ în care domnul Cristian Ţopescu s-a ocupat de toate transmisiile marilor competiţii naţionale sau ale lumii”, a adăugat Gabriela Firea.

Cristian Ţopescu i-a mulţumit primarului general pentru numirea sa ca cetăţean de onoare al oraşului în care s-a considerat întotdeauna “acasă”.

“De-a lungul a numeroşi ani, comentând transmisiuni sportive directe, am vorbit despre o fată din Oneşti, Nadia Comăneci, am vorbit despre un fiu al Deltei, Ivan Patzaichin, am vorbit despre o fiică a Bârladului, Andreea Răducan, despre un bucureştean, Ilie Năstase, despre un braşovean, Ion Ţiriac, despre un constănţean, considerat de mulţi unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români din toate timpurile, alături de Nicolae Dobrin şi de Ilie Balaci, mă refer la Gheorghe Hagi şi tot din judeţul Constanţa, la o mare campioană, Elena Frâncu, vicecampioana mondială la handbal feminin, Simona Amânar, campiona olimpică la gimnastică, Cătălina Ponor, tripla campioană olimpică la Atena în 2004. O listă lungă de sportive şi sportivi cărora le datorez această onoare de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. Dacă vă amintiţi comentariile mele din transmisiunile directe ale Televiziunii Române, acestea se încheiau cu cuvintele «Legătura la Bucureşti, legătura acasă», pentru că, pentru mine, Bucureştiul este şi va fi întotdeauna acasă”, a spus Cristian Ţopescu.

Prezentă la ceremonie, multipla campioană olimpică şi mondială Gabriela Szabo, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a spus că societatea are nevoie de modele, de oameni care să îi îndrume pe tineri şi să îi ajute să crească frumos.

“Vă mulţumesc tare mult că mi-aţi dat posibilitatea să vă cunosc, că m-aţi primit lângă dumneavoastră, vă mulţumesc că aţi comentat cursele mele, vă mulţumesc pentru tot ce însemnaţi pentru sportul românesc şi vă doresc mulţi ani frumoşi de acum înainte. La mulţi ani din toată inima!”, a spus Gabriela Szabo.

Cristian Ţopescu a fost decorat, în 22 martie, de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, ceremonia având loc cu patru zile înainte ca fostul commentator sportive să împlinească 80 de ani.

Steaua României nu este prima decoraţie primită de către Ţopescu din partea statului român. Lui i-au mai fost decernate Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Cristian George Ţopescu s-a nascut la 26 martie 1937, în Bucureşti şi este licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din 1970. Membru al echipei hipice a Romaniei, Ţopescu a practicat sărituri peste obstacole, apoi a fost transferat la Clubul Sportiv Steaua (1960-1962), unde a triumfat în două campionate naţionale. Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor-şef sport şi director general adjunct.

Cristian Ţopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni live, 13 ediţii ale Jocurilor Olimpice, dar şi campionate mondiale şi europene.

Ţopescu a activat şi în viaţa politică, fiind senator în perioada 2008–2012, din partea Partidului Naţional Liberal.

(News.ro)

Citește și...