”Casa cu iederă” a fost salvată. Unul din cele mai misterioase imobile din Timişoara îşi deschide porţile pentru pentru public

Ciprian Fabian / 30.03.2017
”Casa cu iederă” a fost salvată. Unul din cele mai misterioase imobile din Timişoara îşi deschide porţile pentru pentru public

Una dintre cele mai cunoscute imobile din Timișoara, așa numita ”casă cu iederă din parc”, se va redeschide ca sediu al Societăţii de Horticultură.

După ce a fost chiar și casă conspirativă a Securității, iar un investitor italian a dorită să o demoleze pentru a ridica o clădire de birouri, ”Casa cu iederă” redevine după mulți ani sediul Societății de Horticultură.

A fost construită în 1929 pentru a găzdui Societatea de Horticultură, imobilul fiind mult timp în proprietatea societăţii care administra parcurile şi zonele verzi ale Timișoarei. După Revoluţie, casa a fost vândută de Primăria Timişoara.

casa cu iedera1

Casa a fost cumpărată recent de soţii Emeşe şi Ovidiu Bădina – proprietarii firmei Apiarium, care se ocupă cu apicultură şi apiterapie, scrie Adevarul.

“Căsuţa este o iubire de-a noastră mai veche. Acum vreo 20 de ani, am bătut la uşă din dorinţa de a cumpăra imobilul. Am întrebat dacă e de vânzare, dar atunci m-au trimis la plimbare. Aparţinea statului, dar era locuită de chiriaşi. Cred că această casă nu a suferit niciun fel de amenajări, a fost doar exploatată fără să i se aducă niciun plus de valoare”, a declarat Ovidiu Bădina pentru Adevărul .

casa cu iedera2

Proprietarii speră să fie una dintre atracţiile Capitalei Culturale Europene. Casa va fi amenajată pentru a devenii un spaţiu interactiv, deschisă publicului, în care să se îmbine apiculura, apiterapia cu diverse forme de artă. Ar putea să apară şi o cafenea artistică.

Soșii Bppdina au avut o mare surpriză când au intrat în podul casei. Au găsit mormane de cărţi, dosare şi documente legate de fitoterapie!

“Am senzaţia că tot oraşul îşi doreşte să se deschidă casa asta”, a mai spus Emeşe Bădina.

Citește și...