Peste 50 de percheziţii la traficanți de ţigări. Prejudiciul depăşeşte 100.000 de euro

vocea.biz / 29.03.2017
Peste 50 de percheziţii la traficanți de ţigări. Prejudiciul depăşeşte 100.000 de euro

Peste 50 de percheziţii au loc, miercuri dimineața, în mai multe localităţi din judeţul Caraş- Severin, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, prejudiciul depăşind 100.000 de euro.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de News.ro, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Caraş- Severin efectuează percheziții  la mai multe adrese din Bocşa şi Reşiţa, dar şi în alte localităţi din judeţul Caraş- Severin.

Acţiunea procurorilor DIICOT vizează o grupare de contrabandă cu ţigări care a fost monitorizată timp de doi ani, anchetatorii interceptând mai multe transporturi ilegale.

Doar valoarea transporturilor de ţigări descoperite în ultimii doi ani se apropie de 100.000 de euro, potrivit surselor citate.

Prejudiciul estimat de anchetatori este însă mult mai mare.

Sursele citate susţin că filiera funcţiona pe mai multe paliere: unul de transport peste graniţă, din Serbia, în România, unul de depozitare şi un altul de comercializare.

Anchetatorii mai spun că ţigările proveneau din Serbia şi erau vândute în pieţele din Reşiţa, Caransebeş şi Timişoara.

Liderii grupării au domiciliile în oraşul Bocşa, de acolo fiind organizate şi transporturile către pieţele de desfacere.

34 de persoane vor ajunge la audieri la sediul DIICOT din Reşiţa, conform surselor citate.

Membrii reţelei sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă. (News.ro)

Citește și...