Aproape 2.500 de locuri scoase la concurs în şcolile MAI. Care sunt criteriile de admitere

Diana Dorner / 27.03.2017
Aproape 2.500 de locuri scoase la concurs în şcolile MAI. Care sunt criteriile de admitere

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că în instituţiile de formare profesională ale MAI şi în alte instituţii care pregătesc personal pentru minister sunt disponibile aproape 2.500 de locuri. Astfel, pentru sesiunea 2017, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” scoate la concurs 850 de locuri, şcolile postliceale scot la concurs peste 1.400 de locuri, iar în alte instituţii de învăţământ ale structurilor MAI sunt disponibile 143 de locuri.

Pentru a se putea înscrie la examenele de admitere, candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic şi să aibă vârsta de minim 18 ani. Totodată, printre calităţile necesare sunt capacitate de comunicare, rezistenţa la efort, conduita şi comportamentul moral, spiritul de echipă şi al dreptăţii, rezistenţa la stres, cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului, simţul civic şi încredere în forţele proprii.

Potrivit unui comunicat de presă remis presei, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza scoate la concurs, pentru sesiunea 2017, 850 de locuri pentru viitori ofițeri ai MAI. Dintre acestea 640 sunt fără taxă și 210 cu taxă. Candidații pot concura pentru locurile scoase la concurs de Facultatea de Poliție, Facultatea de Poliție de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Facultatea de Pompieri sau Facultatea de Arhivistică.

Totodată, școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne scot la concurs 1.434 de locuri pentru agenți de poliție, agenți de poliție de frontieră, subofițeri de jandarmi și subofițeri de pompieri și protecție civilă. MAI beneficiază și de 123 de locuri la instituțiile de învățământ ale altor structuri din sistemul de ordine publică și siguranță națională.

“Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale MAI se realizează de către inspectoratelor generale care au locuri aprobate la aceste instituţii – Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în funcție de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate/ reședință”, se mai arată în comunicatul citat.

Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun până la data de 26 mai 2017, iar pentru şcolile postliceale ale MAI, până la data de 21 iulie 2017.

“Următoarea etapă, respectiv înscrierea la instituţiile de învăţământ ale candidaţilor MAI, care au fost declaraţi apt psihologic şi medical, se realizează la sediile acestora, potrivit calendarului concursului de admitere stabilit de fiecare instituţie de învăţământ şi afişat pe site-ul propriu, în secţiunea privind admiterea”, mai precizează reprezentaţii MAI.

Care sunt condiţiile pentru înscrierea la examemele de admitere

Pentru a se putea înscrie la examenele de admitere, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic, să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere, respectiv să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale și 23 de ani împliniţi în cursul anului 2017 pentru candidaţii la Academia Națională de Informaţii Mihai Viteazul, precizează MAI.

Rezistenţa la stres şi spiritul dreptăţii, printre calităţile necesare

Printre calităţile necesare viitorilor candidaţi se numără capacitate de comunicare, rezistența la efort, conduită și comportament moral, dorința de promovare a valorilor sociale și morale, spirit de echipă, implicare în asigurarea respectării regulilor și legii.

Totodată, cei care vor să fie admişi în instituţiile de formare profesională ale MAI trebuie să dea dovadă de corectitudine în îndeplinirea sarcinilor, spirit de dreptate, rezistența la stres, interes privind rezolvarea unor probleme ale comunității, deschidere față de problematica și principiile integrării europene, cunoașterea și respectarea drepturilor omului, simț civic şi încredere în forțele proprii.

Citește și...