Un tânăr deghizat în arab a creat panică în Ploieşti, trăgând cu un pistol de jucărie. Băiatul şi prietenii lui s-au ales cu dosare penale – VIDEO

Diana Dorner / 23.03.2017
Un tânăr deghizat în arab a creat panică în Ploieşti, trăgând cu un pistol de jucărie. Băiatul şi prietenii lui s-au ales cu dosare penale – VIDEO

Cinci tineri au creat panică, miercuri seara, în zona centrală a Ploieștiului, după ce au oprit maşina în care se aflau şi au cerut informaţii de la trecători, în engleză, iar apoi unul din ei, care avea și un turban pe cap, a tras în aer cu un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie.

Polițiștii din Ploiești au întocmit dosare penale pe numele a cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, care, miercuri seară, au creat panică în rândul trecătorilor din zona centrală a Ploieştiului, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Marian Popescu, a declarat, potrivit sursei citate, că incidentul a avut loc în zona centrală a Ploieștiului.

Potrivit sursei citate, cei cinci tineri se aflau într-o maşină de lux şi au oprit în zona Catedralei “Ioan Botezătorul”, iar unul dintre ei a coborât geamul, întrebând pietonii, în engleză, unde este drumul spre Bacău.

“În acel moment, un alt tânăr, care avea și un turban pe cap, a coborât geamul și a început să injure, tot în engleză, apoi a tras în aer cu un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie, cu capse”, a spus Popescu.

Trecătorii s-au speriat și au sunat la 112, iar polițiștii au pornit în urmărirea tinerilor. Aceștia au fost depistați pe strada Gheorghe Doja, la câțiva kilometri distanță de locul incidentului.

“Nu au oprit la semnalele polițiștilor, astfel încât au fost blocați în trafic. Au fost încătușați și duși la sediul Poliției”, a adăugat Marian Popescu.

Cei cinci au dosar penal pentru tulbularea ordinii și liniștii publice, iar șoferul s-a ales cu permisul reținut și o amendă de 580 de lei pentru că nu a oprit la semnalele agenților de circulație.

Tinerii au vârste cuprinse între 16 și 21 de ani și sunt trei din Ploiești, unul din Târgșor și unul din Bărcănești.

Citește și...