Chiriile pentru locuinţele ANL ar putea fi diminuate

Anca Miklos / 23.03.2017
Chiriile pentru locuinţele ANL ar putea fi diminuate

Veste uriaşă pentru miile de români cu venituri reduse care sunt chiriaşi în locuinţele ANL.  Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care  “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.

Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară garantat în plată și care nu depășește cu 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;

c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.

Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Bd. Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București — Direcția Generală Juridică, Relația cu Parlamentul și Afaceri Europene, la adresa de e-mail iulia.matei@mdrap.ro sau la numărul de fax 0372.114.569.

Termenul limită până la care se pot transmite propuneri este de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.

Citește și...