Noi proteste în Agenţiile pentru Protecţia Mediului. Unii angajaţi au reclamat inechităţile salariale în faţa instituţiilor, alţii au protestat în birouri, fără a lucra cu publicul

vocea.biz / 21.03.2017
Noi proteste în Agenţiile pentru Protecţia Mediului. Unii angajaţi au reclamat inechităţile salariale în faţa instituţiilor, alţii au protestat în birouri, fără a lucra cu publicul

Angajaţii Agenţiilor pentru Protecţia Mediului din mai multe judeţe au protestat, marţi, reclamând inechităţile salariale din sistemul public şi solicitând mărirea salariilor ca în alte instituţii deconcentrate. În unele oraşe, oamenii au ieşit în faţa instituţiilor pentru două ore, timp în care activitatea a fost întreruptă, în timp ce în alt oraşe, cum ar fi Ploieşti, oamenii au stat în birouri, dar nu au avut activităţi cu publicul şi au lipit un afiş pe uşa de la intrarea în sediul instituţiei prin care au anunţat că e protest, notează News.ro.

Angajaţii APM şi ai Gărzii de Mediu Alba au întrerupt activitatea între orele 10,00 şi 12,00 şi au ieşit în faţa clădirii unde îşi desfăşoara activitatea cele două instituţii. Ei au stat liniştiţi pe scările imobilului şi au purtat afişe cu mesaje precum ”Protest spontan”, ”Vrem salarii decente”, ”Stop inechităţilor salariale”.  Angajaţii celor două instituţii cer mărirea salariilor, iar în cazul în care nu le va fi îndeplinită revendicarea anunţă că sunt decişi să declanşeze conflictul colectiv de muncă şi să intre în grevă pe perioadă nedeterminată.

Pe durata celor două ore de protest, la nivelul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba şi ai Gărzii de Mediu Alba nu s-a desfăşurat niciun fel de activitate. Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Ploieşti protestează şi ei, marţi.

Conform reprezentanţilor instituţiei, este vorba despre un protest spontan, care a început dimineaţă şi al cărui scop este de a atrage atenţia aspra faptului că angajaţii au ”responsabilităţi mari şi salarii mici”, iar autorităţile centrale nu le-au dat niciun răspuns, în urma protestului de săptămâna trecută, cu privire la modul în care s-ar putea rezolva problema salarizării personalului din agenţiile pentru protecţia mediului.

Angajaţii APM Prahova nu au ieşit în stradă, dar pe uşa de la intrarea în sediul APM Prahova a fost lipit un afiş care anunţa că este protest, la fel şi pe uşile de la birouri. Pe timpul protestului funcţionarii nu au desfăşurat activităţi cu publicul.

Aproximativ jumătate dintre angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi şi-au întrerupt marţi, timp de o oră, programul obişnuit de lucru şi au ieşit în faţa sediului insituţiei, solicitând majorarea salariilor.

Reprezentatul salariaţilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, Gelu Florescu, a declarat că 27 de angajaţi dintre cei 45 ai instituţiei au oprit lucrul.

”Oamenii sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor mai mici decât ale celorlalte categorii de funcţionari publici. Vrem aplicarea imediată a legii unitare de salarizare”, a declarat Florescu.

Potrivit acestuia, un angajat pe post de asistent sau referent la APM Galaţi primeşte salariul minim pe economie, în timp ce un consilier superior cu vechime câştigă lunar aproximativ 2.000 de lei.
Angajaţii APM Galaţi spun că sunt dispuşi să recurgă în continuare la proteste dacă în urma discuţiilor care se poartă la Bucureşti revendicările nu le vor fi soluţionate. Potrivit conducerii APM Galaţi, activitatea instituţiei nu a fost perturbată în timpul protestului angajaţilor.

Protest a fost şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj. Aproximativ 20 de angajaţi ai instituţiei au întrerupt activitatea cu publicul în intervalul orar 10.00 – 12.00, timp în care cei ce au avut de rezolvat probleme în instituţie fie au aşteptat afară, fie au fost anunţaţi că trebuie să revină mai târziu.

Şi angajaţii APM Vrancea au întrerupt activitatea, marţi dimineaţă, şi au ieşit în faţa instituţiei pentru a protesta între orele 10.00 şi 12.00, spunând că salariile nu le-au mai fost majorate din 2009, iar personalul este tot mai scăzut, astfel că cei rămaşi au ajuns să muncească suplimentar şi să îşi ia de lucru acasă.

Angajaţii de la Agenţiile de Protecţia Mediului din ţară au protestat şi în 14 martie, timp de două ore, nemulţumiţi de salarii.

 

(News.ro)

Citește și...