Două profesoare şi încă un adult s-au aflat pe blocul din Sibiu înainte ca fata de 15 ani să cadă

vocea.biz / 20.03.2017
Două profesoare şi încă un adult s-au aflat pe blocul din Sibiu înainte ca fata de 15 ani să cadă

Ancheta în cazul fetei de 15 ani care a căzut de pe acoperişul unui bloc din Sibiu şi a murit a scos la iveală faptul că două profesoare şi încă o persoană adultă s-au aflat pe bloc înaintea producerii incidentului. Dascălii susţin că la plecare le-au cerut tinerilor să coboare, dar procurorii nu au stabilit încă exact succesiunea evenimentelor. Directorul Colegului Tehnic “Cibinium” confirmă că cele două profesoare sunt angajate ale unităţii respective, dar spune că erau în timpul liber şi că s-au întâlnit întâmplător pe stradă cu elevii şi au urcat pe bloc să admire oraşul, informează News.ro.

Mama adolescentei care a căzut de pe un bloc turn din municipiul Sibiu a declarat presei că tinerii erau însoţiţi de adulţi în seara respectivă.

“Blocul ăla era frecventat demult, nu de acum, şi inevitabilul se putea produce oricând. Aşa a fost, să fie copilul meu. Au fost vreo nouă copii acolo, plus de asta înainte au fost vreo două sau trei profesoare de la Liceul Textil care au vizitat blocul. Mi se pare ceva inadmisibil, chiar dacă au avut intenţia să vadă Sibiul de sus trebuia să îi ia de acolo, nu să îi lase acolo pur şi simplu”, a povestit Cristina Voilean, mama victimei.

Declarațiile femeii au fost confirmate în decursul anchetei.

“Au fost adulţi. Nu ştiu dacă este vorba despre profesoare, dar au fost trei adulţi. La momentul urcării, au urcat toţi, respectiv trei adulţi şi opt copii. Nu ştim încă dacă adulţii au rămas până la momentul incidentului sau au părăsit locaţia, dar ştim că au urcat împreună”, a declarat Ion Veştemean, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Liceul Textil la care face referire mama este Colegul Tehnic “Cibinium”, din municipiul Sibiu, iar directorul unităţii, Mona Ciubotaru, a confirmat că doi dintre adulţii la care se face referire sunt angajaţi ai unităţii de învăţământ, dar care au părăsit locul înaintea incidentului.

“Au fost, într-adevăr, două profesoare de la noi care au urcat cu două eleve, dar au plecat înainte de a se întâmpla acel eveniment. Profesoarele respective erau în timpul liber, nu era nicio acţiune organizată de şcoală. S-au întâlnit întâmplător pe stradă cu elevele noastre şi aşa au urcat pe bloc să admire Sibiul”, a declarat Mona Ciubotaru.

Aceasta a povestit că profesoarele sunt surori, iar una dintre ele locuieşte în apropierea blocului unde s-a produs tragedia.

Cele două femei erau împreună cu copiii lor când s-au întâlnit cu trei eleve care le-au chemat să urce pe bloc ca să admire oraşul. Profesoarele au acceptat invitaţia, însă nu ar fi stat mult pe clădire, iar la plecare le-ar fi spus fetelor să coboare şi ele.

“Elevele noastre se cunoşteau cu eleva care a decedat. Au fost trei eleve de la noi de la şcoală, iar profesoarele au stat de vorbă cu ele, după care au plecat. Înainte de a pleca le-au spus elevelor: «Haideţi, coborâţi şi voi, nu mai rămâneţi aici. Aveţi grijă la balustradă să nu cădeţi şi haideţi mai bine cu noi». Elevele ar fi spus că mai râmân puţin şi coboară şi ele”, a mai spus Mona Ciubotaru.

Inspectoratul Şcolar Sibiu a anunţat că nu va lua nicio măsură împotriva celor două profesoare pentru că acestea se aflau în timpul liber.

Ancheta în acest caz este departe de a fi terminată. Procurorii au anunţat că aşteaptă şi raportul Inspecţiei de Stat în Construcţii ca să vadă exact care este situaţia blocului respectiv.

Blocul turn de pe care a căzut adolescenta de 15 ani este singurul de această înălţime din zonă şi este situat în aproierea zonei centrale. De la etajele superioare, cu atât mai mult de pe acoperiş, se vede tot oraşul, nefiind pentru prima dată când tinerii urcă acolo pentru a realiza fotografii bune.

Adolescenta de 15 ani a murit, miercurea trecută, după ce a căzut de pe blocul turn cu nouă etaje din municipiul Sibiu pe care se urcase împreună cu nişte prieteni.

Iniţial, surse oficiale au declarat că fata, împreună cu alţi şase prieteni, urcase la etajul al nouălea al blocului turn situat într-o zonă semicentrală a oraşului, într-un balcon comun în care accesul se face de pe casa scărilor.

Ulterior, anchetatorii au stabilit că fata de 15 ani s-a aşezat pe o bordură şi a scos picioarele printr-un cadru metalic montat pe peretele exterior al blocului cu rol de balustradă, care la un moment dat s-a desprins şi a tras-o pe copilă după el.

Fata a căzut în gol şi medicii nu au mai putut decât să constate decesul.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și...