Cu toate că au vizat inițial piața de lux, produsele contrafăcute au atins în prezent toate formele de consum: medicamente, cosmetice, rețete medicale cu dozare necorespunzătoare sau fără autorizație de punere pe piață, piese auto în afara standardelor de siguranță, arată un raport recent al Centrului European al Consumatorilor din România.
Potrivit sursei citate, Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor primește zilnic plângeri din partea consumatorilor care au achiziționat obiecte contrafăcute ori nu le-au primit niciodată pentru că au fost blocate de către autoritățile vamale.
Specialiștii avertizează că produsele contrafăcute pot prezenta riscuri pentru sănătatea sau siguranța consumatorilor, prin urmare producerea și vânzarea acestora sunt supuse unor sancțiuni penale importante în toate țările UE.
În acest context, Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor ECC-Net le oferă consumatorilor câteva sfaturi pentru a identifica produsele falsificate pe Internet:
- Ferește-te de descrierile din motorul de căutare: în cazul în care acestea includ nume de produse, urmate de expresii cum ar fi „ieftin” sau „livrare gratuită”, acestea sunt de multe ori site-uri frauduloase.
- Verifică identitatea și datele de contact ale vânzătorului din pagina de „informații legale” de pe site și compară cu înregistrarea site-ului de pe WHOIS, EURID, ROTLD.
- Consultă părerile altor consumatori cu privire la vânzător.
- Verifică autenticitatea mărcii de încredere, dacă există, prin consultarea pe site-ul oficial al companiei care o oferă.
- Verifică pe site-ul producătorului dacă există o listă a vânzătorilor oficiali sau dacă au denunțat anumite site-uri care vând produse contrafăcute.
- Compară prețurile cu cele din magazinul oficial. Nu este bine să ai încredere în site-urile care prezintă oferte extrem de atractive pe internet.
- Compară logo-ul oficial al producătorului cu cel postat pe site-ul care nu îți inspiră încredere sau aplicat pe produsul care urmează să iți fie vândut.
- Consultă condițiile generale de vânzare și verifică respectarea drepturilor consumatorilor.
- Ferește-te de site-uri cu design sărac, site-uri scrise într-o limbă română stricată sau site-uri care afișează imagini de calitate slabă.
- Plătește prin mijloace sigure. Dă întotdeauna prioritate metodelor revocabile de plată. Evită transferurile de bani prin ordin de plată, transfer de numerar sau chiar transfer bancar. Poți plăti cu cardul în siguranță.
Pe de altă parte, dacă ai cumpărat deja articole contrafăcute:
- Verifică la banca sau la emitentul cardului și cere detalii privind modalitățile prin care îți poți primi banii înapoi, de exemplu procedura de refuz la plat, dacă ai utilizat un mijloc de plată precum cardul.
- Contactează producătorul și informează-l cu privire la faptul că există un site care vinde produse contrafăcute. Deoarece acesta deține drepturile de proprietate intelectuală, poate lua măsurile legale care se impun împotriva acestui site fraudulos.
- Dacă ai fost victima unei activități de contrafacere, poți înainta o reclamație către poliție, vamă sau poți solicita asistența autorităților locale cu atribuții în domeniu.
Citește și...