Regia Naţională a Pădurilor a dat startul la “Luna plantării arborilor”. Romsilva a planificat, pentru acest an, regenerarea a 14.252 de hectare de pădure

Anca Miklos / 16.03.2017
Regia Naţională a Pădurilor a dat startul la “Luna plantării arborilor”.  Romsilva a planificat, pentru acest an, regenerarea a 14.252 de hectare de pădure

Regia Națională a Pădurilor — Romsilva și Ministerul Apelor și Pădurilor au dat startul ,,Lunii Plantării Arborilor” care va dura până pe data de 15 aprilie. Startul a fost dat printr-o acțiune de plantare într-un șantier de împădurire de pe raza Ocolului Silvic Slobozia, din cadrul Direcției Silvice Ialomița.

Romsilva a planificat, pentru acest an, regenerarea a 14.252 de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, din care 8.721 de hectare regenerări naturale și 5.531 de hectare artificiale, prin împăduriri.

Pentru campania de primăvară sunt prevăzute regenerări pe o suprafață de 10.712 hectare, suprafaţă care reprezintă 75,2% din programul anual. Pentru aceste lucrări, Romsilva va folosi 32 de milioane de puieți, proveniți din pepinierele proprii. Valoarea lucrărilor de împăduriri din această primăvară se ridică la 42,4 milioane de lei.

În plus, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva oferă gratuit un milion de puieți voluntarilor care se implică în acțiunile de împăduriri.

În ultimii 26 de ani, Romsilva a regenerat natural și artificial peste 540.000 de hectare de pădure aflate în proprietatea statului. Regia Națională a Pădurilor — Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului și oferă servicii silvice, pe baza de contract, pentru un milion de hectare de fond forestier aflat în proprietatea autorităților publice sau în cea privată.

Citește și...