Nero, un câine de urmă, i-a ajutat pe polițiști la prinderea unui bărbat bănuit că a incendiat o casă – FOTO

Oana Mărginean / 16.03.2017
Nero, un câine de urmă, i-a ajutat pe polițiști la prinderea unui bărbat bănuit că a incendiat o casă – FOTO

Nero, un câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic  al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău i-a ajutat pe oamenii legii să îi dea de urmă unui bărbat bănuit că a incendiat o casă. Acesta a fost ulterior reținut pentru săvârșirea a trei infracțiuni de distrugere și una de furt calificat. Câinele de urmă a reușit să îi conducă pe polițiști la casa suspectului.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au identificat și depistat, în 14 martie, un bărbat de 35 de ani din localitate, care a săvârșit trei infracțiuni de distrugere și una de furt calificat.

“Poliţiştii au stabilit că bărbatul a incendiat cu intenție, în noaptea de 5 spre 6 martie, o locuință nelocuită și două stoguri de fân situate pe raza comunei Podu Turcului. De asemenea, acesta a pătruns într-un alt imobil nelocuit de pe raza comunei, de unde a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte”, informeză IPJ Bacău.

În cadrul cercetărilor, un aport deosebit l-a avut folosirea câinelui de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău, care a condus polițiștii la locuința bărbatului în cauză, bănuit de comiterea faptelor.

“Polițiștii bănuiau persoana în cauză, au folosit câinele de urmă care a mers pe toate traseele și, în final, i-a condus pe polițiști la casa suspectului”, au declarat reprezentanții IPJ Bacău pentru Vocea.biz.

Polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 35 de ani pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere și furt calificat.

Citește și...