Poliţiştii au deschis, joi, un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei de 15 ani care a murit după ce a căzut în gol de pe un bloc turn cu nouă etaje din municipiul Sibiu, aceştia stabilind, în urma audierilor, că fata s-a urcat, de fapt, pe acoperişul blocului, s-a aşezat pe o bordură şi a scos picioarele printr-un cadru metalic montat pe peretele exterior al blocului care s-a rupt, informează News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat, joi că în urma audierilor, poliţiştii au stabilit că şapte tineri au urcat, miercuri seară, într-un balcon comun de la etajul nouă al blocului turn de pe strada Vasile Milea, iar de acolo pe acoperiş.
Anchetatorii spun că fata de 15 ani s-a aşezat pe o bordură şi a scos picioarele printr-un cadru metalic montat pe peretele exterior al blocului cu rol de balustradă, care la un moment dat s-a desprins şi a tras-o pe copilă după el.
Fata a căzut în gol şi medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
”Deocamdată se fac cercetări pentru faptă. Urmează alte acţiuni procedurale pentru a se stabili împotriva cui se va îndrepta dosarul”, a declarat Luciana Lazăr.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de joi, dosarul va fi transmis către Parchetul Tribunalului Sibiu care va coordona întreaga anchetă.
Adolescenta de 15 ani a murit, miercuri seară, după ce a căzut de pe blocul turn cu nouă etaje din municipiul Sibiu pe care se urcase împreună cu nişte prieteni.
Iniţial, surse oficiale au declarat că fata, împreună cu alţi şase prieteni, urcase la etajul al nouălea al blocului turn situat într-o zonă semicentrală a oraşului, într-un balcon comun în care accesul se face de pe casa scărilor.
“Tinerii au vrut să facă un selfie, însă balustrada balconului s-a rupt, iar adolescenta a căzut de la înălţime”, au precizat sursele citate.