Ce măsuri pregătește România pentru femeile exploatate în Italia

vocea.biz / 14.03.2017
Ce măsuri pregătește România pentru femeile exploatate în Italia

Andreea Păstârnac, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a declarat că fenomenul româncelor exploatate „se înregistrează de mai mulți ani în două regiuni din Italia, Sicilia și Calabria, dar suntem în prezent în situația unei escaladări deosebite”.

„Încercăm într-o misiune, mâine și poimâine, în Italia să aducem două tipuri de răspunsuri: să vedem ce se poate face în momentul acestei crize, dar să venim și cu mecanisme care să permită stoparea acestui fenomen”, a punctat ministrul, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Ea a adăugat că este o inițiativă la nivel bilateral de crearea a unui centru de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic.

„În dialogul nostru cu autoritățile israeliene (n.r. – italiene), mâine și poimâine, vom încerca să vedem cum să putem să lansăm acest centru cât mai repede, pentru a avea la fața locului posibilitatea să acordăm asistență cetățenilor români aflați în situație de criză și celor care sunt victime ale traficului și ale fenomenului de munca forțată”, a precizat ministrul Andreea Păstârnac.

Cât despre cauzele pentru care acestei femei ajung să muncească în afara țării, în aceste condiții, acestea „sunt complexe”. Ministrul a mai precizat că fiecare va primi sprijin în funcție de caz, după ce vor fi aduse în România.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus azi efectuarea unei vizite de lucru comune a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai  Ministerului Afacerilor Interne, în Republica Italiană, în contextul informațiilor despre existența unor cazuri de exploatare a cetățenilor români aflați la muncă în regiunile Sicilia și Calabria.

Citește și...