Corul „Cappella Giulia” din Vatican va concerta în două oraşe mari din România

Anca Miklos / 13.03.2017
Corul „Cappella Giulia” din Vatican va concerta în două oraşe mari din România

Corul “Cappella Giulia” din Bazilica Sfântul Petru, Vatican, va fi prezent în luna martie în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, pentru a concerta la Satu Mare, respectiv Baia Mare. Concertul pascal, cu tema “Polifonia Romană, piatră prețioasă a muzicii liturgice”, va avea loc duminică, 26 martie 2017, de la ora 11:30 la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Satu Mare și de la ora 18:00, la Biserica Sfânta Cruce din Baia Mare.

Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.

Scurt istoric al corului

Corul Cappella Giulia acompaniază celebrările liturgice în Bazilica Papală Sfântul Petru, oficiate de Capitlul din Vatican, prin cântări gregoriene și polifonice, oferind serviciilor religioase splendoare și solemnitate deosebită.

Corul a fost reorganizat de Papa Iuliu al II-lea (de unde provine și numele Capelei) în anul 1513. De-a lungul istoriei, în timpul procesiunilor solemne sau la serviciile religioase cu ocazia Paștelui și a Crăciunului pontificate de Sfântul Părinte, Corul Cappella Giulia și Corul Cappella Sistina asistau împreună și interveneau în momente diferite. Componența corului de atunci era de 4 bași, 4 tenori, 4 contratenori (12) și 6 soprane pueri cantores.

În zilele noastre, menirea Corului rămâne aceea de a acompania celebrările solemne din Bazilica Papală Sfântul Petru ale Capitlului din Vatican (corpul canonicilor din Bazilică).

 

Citește și...