INTERVIU Vocea.biz Omul care aduce în România conceptul revoluţionar din sistemul penitenciar norvegian: „Nu cred în amnistie, dar nici în pedepse”

Timp de cinci ani, Arne Kvernvik Nilsen s-a plimbat alături de deţinuţii de pe insula Bastøy din Norvegia, unde funcţionează cea mai celebră închisoare bazată pe conceptul de „ecologie umană”, închisoare a cărei guvernator a fost până în 2013. Abordarea revoluţionară asupra metodelor tradiţionale de încarcerare e implementată, cel puţin parţial, şi în România, la închsioarea de la Grindu Tătaru, din Tulcea. Nilsen spune însă că România mai are mult de lucru în ceea ce priveşte sistemul penitenciar, însă e decis să se implice în continuare în schimbarea mentalităţii privind pedepsele şi reabilitarea.

Anul trecut, Arne Kvernvik Nilsen a fost contactat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România și s-a implicat în dezvoltarea proiectului închisorii din Delta Dunării, penitenciar ce îl care ca model pe cel din Norvegia, unde guvernatorul care l-a precedat pe Nilsen a implementat noul concept. La fel ca pe insula Bastøy, deţinuţii din Grindu Tătaru au construit căsuţe din lemn, lucrează în aer liber şi interacţionează cu animalele. Numai că proiectul e departe încă de a fi la nivelul închisorii norvegiene cu o rată de recidivă de doar 15%, comparată cu media de 70% din Uniunea Europeană, şi de unde, în decursul a cinci ani, doar doi deţinuţi au evadat.

Nilsen a fost prezent recent la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a vorbit despre conceptul de „ecologie umană” şi de ce abordarea actuală, atât în cazul sistemului penitenciar, dar şi a politicii mondiale, se bazează pe idei greşite. Pe lângă prelegerea pe care a susţinut-o în faţa studenţilor, Arne Kvernvik Nilsen a venit la Cluj pentru a se implica în crearea unei reţele de colaboratori în domeniul interacţiunii om-animal care se poate insera sub formă terapeutică sau educaţională în programe orientate spre comunitate, abilitare şi reablitare socială, atât în cazul deţinuţilor cât şi în cazul studenţilor şi copiilor cu dizabilităţi şi familiilor acestora.

Într-un interviu acordat Vocea.biz, Nilsen a vorbit despre cum s-a simţit eliberat în penitenciarul Bastøy, după ani de zile ca preot şi apoi funcţionar, dar şi despre ce lipseşte sistemului penticenciar din România.

Lovitură dură pentru Elena Udrea. Decizie de ultimă oră a instanțelor în dosarul în care e…

Actorul american Bill Cosby a fost condamnat la 3 până la 10 ani de închisoare

Aţi vizitat închisori din România, cum le consideraţi faţă de altele din Europa?

Am fost în câteva, nu multe, cele mai mari. Am fost la Jilava, Rahova şi Tulcea. Am fost în multe închisori din Rusia şi alte ţări, iar pentru mine o închisoare e o închisoare. Nu văd mari diferenţe. Sigur, în România sunt prea mari, prea mulţi deţinuţi la un loc, puţini angajaţi. Dar am văzut locuri mai urâte.

Ce vreau să subliniez este că am întâlnit o mulţime de oameni profesionişti care lucrează în sistemul penitenciar, oameni care cred în schimbare şi vor să o vadă. Sunt tineri plin de entuziasm care vor să se reformeze sistemul. E uimitor şi nicăieri n-am mai cunoscut atât de mulţi oameni înflăcăraţi în sistemul penitenciar.

E aceasta o condiţie a schimbării?

Eu cred că acum depinde, mai mult sau mai puţin, de politicieni. Să se trezească şi să realizeze că trebuie să facă ceva cu sistemul penitenciar din România, să fie redus numărul de deţinuţi din închisori şi să se concentreze mai mult pe condiţii, cum sunt trataţi oamenii. Clădirile pot fi groaznice, dar pentru mine mai importantă e calitatea personalului şi cum sunt îngrijiţi deţinuţii.

Cea mai mare provocare pe care România o are în faţă e lipsa sistemului de asistenţă socială după eliberarea deţinuţilor. Indiferent că sunt deţinuţi din România sau Norvegia, toţi spun acelaşi lucru: “cel mai teribil lucru privind detenţia mea începe în ziua în care sunt eliberat”. E o realitate. Am văzut prăpastia de aici şi mă sperie.

Spuneaţi că acum depinde de politicieni să schimbe lucrurile, în România s-a vorbit despre legi de amnistie, de graţiere. Au provocat un adevărat scandal, proteste…

Am încercat să fiu la curent cu desfăşurarea de evenimente, în principal cu ajutorul presei străine. Ştiu povestea, dar nu vreau să o comentez. Eu nu cred în niciun fel de amnistie. Eu cred că în România există o lege, un sistem care funcţionează bine. Nu cred în pedepse, am mai spus-o, dar cred că oamenii trebuie să fie traşi la răspundere pentru infracţiunile pe care le fac. Mai cred că, în viitor, vom avea nevoie de un fel de închisori, pentru că dacă eşti un pericol pentru societate trebuie să ne asigurăm că nu poţi să faci asta.

În Norvegia, unde lucrurile stau puţin mai bine, majoritatea oamenilor care sunt în închisori nu reprezinză un pericol pentru societate. Puteau fi eliberaţi sau puteau să existe alternative, pentru că infracţiunile lor sunt legate de stările mentale, de folosirea drogurilor sau dependenţa de alcool. Astfel că singurul mod prin care eu apăr existenţa închisorilor e în cazul persoanelor care sunt cu adevărat o ameninţare serioasă.

În al doilea rând, deţinuţii trebuie eliberaţi. Nici România nu are pedeapsa capitală, aşa că într-o zi acei oameni trebuie eliberaţi. Şi ce se întâmplă atunci? Închisorile funcţionează deseori ca “universităţi de criminalitate”. În loc să fie o ameninţare mai mică pentru comunitate, deţinuţii sunt o ameninţare mai mare după eliberare, pentru că fac parte din această “fabrică”. Se întorc în societate şi se întorc la infracţiuni. E un cerc închis. Avem nevoie ca societata şi politicienii să fie cu adevărat responsabili. Să fie conştienţi că dacă îi iau de pe străzi pe oamenii care comit infracţiuni trebuie să se asigure că trec printr-un proces de schimbare, devin responsabili pentru a funcţiona mai bine.

Sunteţi implicat în proiectul de la Tulcea, cum decurge?

Sper ca românii să-şi păstreze promisiunea, să continue să dezvolte proiectul, pentru că a funcţionat parţial, dar ar trebui ca deţinuţii să îşi petreacă nopţile acolo, acum doar vin pe timp de zi. Să construiască o comunitate acolo, să lucreze, să fie trataţi conform programului pe care l-am dezvoltat. Totul depinde acum de români.

În discursul dumneavoastră aţi spus că v-aţi simţit eliberat în penitenciar. Cum poate cineva să fie liber într-o închisoare?

Da, e straniu, nu? Trebuie să am grijă când răspund la această întrebare. Să fii într-un birou, indiferent că e în Ministerul Justiţiei sau altundeva, eşti prins într-un cadru foarte restrâns. Sunt aceleaşi funcţii, aceleaşi persoane, pentru că toţi au multe lucruri în comun. Într-o închisoare găseşti oameni cu personalităţi diferite, de la personalul penitenciarului la deţinuţii cu istoric diferit. Nu spun că închisoarea e un mediu normal unde să-ţi trăieşti viaţa, dar pentru mine a fost locul unde mi-am satisfăcut curiozitatea faţă de oameni şi nu faţă de infracţiunile pe care le-au comis. Pentru mine nu eşti un om mai bun dacă eşti guvernatorul unei închisori decât dacă eşti un deţinut.

Ajungând într-un loc ca Bastøy am devenit mai fericit, pentru că am descoperit cum mi se întâmplă lucruri, cum învăţ mai multe lucruri despre mine. Lucrând ca birocrat pentru Guvern nu aveam parte de asta. Pentru mine a fost o eliberare, m-am eliberat.

Tot în discurs l-aţi criticat pe Donald Trump şi stilul american. Credeţi că e o direcţie greşită a societăţii în general sau doar în SUA?

E groaznic. Practic ne îndreptăm într-o direcţie greşită de ani de zile. E înfricoşător să vorbeşti despre Trump pentru că, în opinia mea, e o ameninţare. Trump reprezintă ce e mai dăunător din cultura americană, răul şi materialismul. Ego-ul. Şi sunt îngrijorat.

Voiam să punctez şi discuţia despre “faptele alternative”, care mă sperie, dar Trump nu e singurul care face asta. În Norvegia, numim o zonă de coastă a ţării “cureaua Bibliei”, pentru că aici trăieşte o comunitate foarte conservatoare, foarte religioasă. Nu se ating niciodată de alcool, ceea ce probabil e un lucru bun, dar se folosesc de Biblie. Ori acolo ai poveştile despre Isus, care consuma alcool, consuma vin, chiar îl producea. Cei din comunitatea respectivă spun: “ştim, dar nu ne place asta”. Aşa suntem şi noi: ştim din studii ce funcţionează şi ce nu, dar nu ne place şi astfel ne folosim de “fapte alternative”. Am studiat deţinuţii, avem cercetători care scriu rapoarte, ştim problemele şi cum să le rezolvăm, dar în continuare trimitem oameni la închisoare.

Şi facem asta de la începuturile timpului, nu văd cum ne vom opri. Un privilegiu al faptului că am lucrat în Ministerul Justiţiei din Norvegia a fost că am implementat un nou tip de pedeapsă, cea comunitară. În loc să fie trimişi la închisoare, oamenii fac stagii, lucrează, au parte de tratament. Funcţionează perfect, doar că acum numărul acestor pedepse este tot mai mic, iar Norvegia, care e un exemplu pentru restul lumii din multe puncte de vedere, merge în direcţia opusă.

Despre închisoarea Bastøy

Închisoarea Bastøy de pe insula cu acelaşi nume din Norvegia este cea mai mare închisoare cu securitate redusă din ţara nordică. Închisoare poate găzdui maxim 115 deţinuţi, majoritatea fiind transferaţi, la cerere, din alte penitenciare. Închisoarea Bastøy e organizată ca o comunitate locală cu aproximativ 80 de clădiri, drumuri, zone de plajă, obiective culturale, terenuri de sport, terenuri agricole şi o pădure. Pe insulă există un magazin, o librărie, servicii de sănătate, o biserică, o şcoală şi un far care oferă loc pentru întâlniri şi seminarii.

Atât natura şi clădirile sunt ecologice, iar închisoarea şi întreaga insulă sunt conduse de principiul “ecologiei umane”.

Proiectul închsiorii de la Grindu Tătaru

Închsioarea de la Grindu Tătaru din Delta Dunării funcţionează de doi ani şi a costat, până în 2016, aproape 600.000 de euro, bani veniţi în principal din fonduri norvegiene.

Proiectul „Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deţinuţilor” are ca obiectiv definit consolidarea capacităţii sistemului penitenciar de a facilita procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi. Potrivit Ministerului Justiţiei, prin acest proiect se doreşte formarea profesională a deținuților în domeniul construcţiilor ecologice şi al meşteşugurilor tradiţionale, prin construirea a cinci case ecologice în regiunea Deltei Dunării, la Grindu Tătaru, care vor servi drept ateliere de lucru și pentru organizarea de evenimente de conștientizare. De asemenea, se urmăreşte formarea profesională a personalului penitenciar în ceea ce priveşte un sistem de detenţie bazat pe principii de ecologie umană.

Nu în ultimul rând, proiectul îşi propune creşterea gradului de conştientizare şi implicare a societăţii în ceea ce priveşte reintegrarea socială a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi, cu accent pe deţinuţii de etnie romă.