Primăria Cluj-Napoca va fi prima din România care va emite on-line certificate de urbanism, prelungiri ale certificatelor de urbanism, prelungiri de autorizații de construire, dar și avize circulație, de patrimoniu și altele. Edilul Emil Boc a anunțat că, din 1 martie, administrația locală este pregătită pentru implementarea sistemului, totul depinzând mai departe de răspunsul din partea portalului național de e-guvernare.
Primăria Cluj-Napoca a lucrat timp de trei luni pentru implementarea acestui sistem.
“Probabil că o capacitate de stocare atât de mare nu este încă posibilă la nivel naţional. Pe acel portal, toate primăriile din această ţară vor trebui să proceseze toate informaţiile în format electronic. Spre exemplu, o autorizaţie de construire la un bloc de şase etaje înseamnă două teancuri de dosare cu planşe, cu lucruri care trebuie să fie scanate. Noi suntem pregătiţi. Am cumpărat scanere speciale la Primărie pentru a putea descărca şi scana documentele, am pregătit toată procedura, am discutat cu toate celelalte regii pentru a ne corela avizele. Iar noi, odată cu această implementare realizăm şi repartiţia aleatorie a dosarelor de urbanism”, a declarat primarul la RealitateaFM Cluj.
Concret, din momentul în care intră în procedură, există un mecanism aleatoriu prin care se alocă dosarul la unul dintre inspectorii disponibili de la Primărie și nu mai face acest lucru șeful de serviciu. Este, spune primarul, o procedură asemenea celei de alocarea aleatorie a dosarelor judiciare.
Emil Boc a mai spus că eliberarea documentelor în acest sistem nu ar trebui să dureze la fel ca în cazul eliberării actelor în format scris.