Studenții români vor fi curtați, la începutul lunii viitoare, de 15 universități din Marea Britanie și una din Olanda care, pentru a recruta absolvenții de liceu din țara noastră, oferă, printre altele, un examen de admitere de 15 minute.
Sesiunile de recrutare încep pe 11 iulie la București și continuă la Timișoara, Cluj și Iași pe 12, 13 și 14 iulie.
Sesiunile de recrutări sunt dedicate elevilor care au promovat Bacalaureatul și studenților care își doresc un program de master în străinătate.
Pe lângă ofertele de master sau licență, universitățile din străinătate au și așa-zisele programe ”foundation” – accesibile și elevilor care nu au luat o notă bună la bacalaureat și care presupun un interviu de 15 minute pentru admitere sau respingere.
Un program foundation într-una dintre universitățile britanice înseamnă un an pregătitor, în care elevii sunt familiarizați cu materia și limba engleză, în urma căruia, în baza unui examen de absolvire, elevilor li se oferă ocazia de a intra în primul an universitar la facultatea aleasă.
Astfel de programe sunt, evident, contra-cost, taxele variind, la universitățile britanice, între 5.000 şi 25.000 de euro pe an.
”Programele pregătitoare sau foundation, prin prisma faptului că predarea se desfășoară în clase mici, cu mai puțini studenți, mai multe ore de contact direct cu profesorii și suport suplimentar pentru cunoașterea limbii engleze, oferă garanția progresiei în anul întâi universitar”, spune Ana Maria Papp, managerul Departamentului Universități al companiei de consultanță educațională IntegralEdu, care organizează sesiunile de recrutare în România.
”Pentru tinerii români este îmbucurător faptul că a crescut numărul de universități care vin în România pentru a face admiterea pe loc, la programele pe care le mai au disponibile. Anul trecut am avut 6 universități prezente la noi, iar acum vor veni în România 16 universități care vor face interviuri și vor da răspunsul pe loc privind admiterea. Important de știut este că tinerii trebuie să fi susținut cu succes Bacalaureatul și să aibă un atestat de engleză B2 ”, spune Ana Maria Papp.
Cele 16 universități venite să recruteze absolvenții români de liceu sau studenți interesați de programele de masterat oferă locuri în domenii precum IT, Finanțe – Bănci, Arte, Film, Jurnalism, Turism, Petrol și Gaze etc.
Examenul de 15 minute este valabil și în cazul absolvenților de liceu cu note foarte mari, aceștia având și posibilitatea de a obține burse de studiu în cazul în care au note excepționale.
Pe lângă dosarul depus, interviul de 15 minute reprezintă o probă eliminatorie, răspunsul fiind dat pe loc.
Acesta poate fi susținut inclusiv pe Skype sau prin alte mijloace de comunicare instantă.
Bursele oferite variază în funcție de universitate și anumite criterii.
Astfel, la Coventry University, elevii români care au luat peste 9,50 la bacalaureat vor primi o bursă de 2.000 de lire sterline pe an, în timp ce la Canterbury Christ Church University, elevii ale căror familii au venituri sub 25.000 de lire sterline pe an pot primi o bursă de ajutor de 1.000 de lire sterline pe an.