Băieţel de doi ani, rănit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Argeş

vocea.biz / 24.06.2017
Băieţel de doi ani, rănit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Argeş

Un băieţel în vârstă de doi ani a ajuns, sâmbătă, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din cartierul piteştean Trivale. Medicii au decis să transfere copilul la o clinică din Capitală.

Rudele copilului au sunat de urgenţă la 112 să anunţe că băieţelul în vârstă de doi ani are nevoie de îngrijiri medicale după ce a împins un geam şi a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc, pe pământ.

Imediat după incident, mama copilului a coborât şi l-a luat pe băiat în apartament, iar aici l-au găsit paramedicii. Copilul era conştient şi a fost dus la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Piteşti, Adina Enescu, a declarat că băieţelul a suferit mai multe politraumatisme prin cădere.

“Are un traumatism cranian şi un traumatism toraco-abdominal. Se suspectează şi o contuzie pulmonară. Este echilibrat, stabil hemodinamic. Acum se află la investigaţii”, a declarat Adina Enescu.

Medicii piteşteni au decis să îl transfere pe copil la o clinică din Capitală, pentru mai multe investigaţii, dar şi pentru un tratament de specialitate sau intervenţiile care se impun după aflarea rezultatelor.

Citește și...