Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au făcut mai multe controale la comercianții de jucării din România, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 1 milion de lei pentru neregulile depistate. ANPC a emis și o listă de sfaturi de care trebuie să țină cont cumpărătorii atunci când caută jucării pentru cei mici.
Controalele derulate de inspectorii ANPC au avut loc în perioada 8 – 19 mai și au avut ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind siguranța jucăriilor, inclusiv în comerțul online.
În timpul controalelor ANPC au fost verificați 742 de comercianți, dintre care 719 se ocupă cu vânzarea directă a jucăriilor, iar 23 comercializează online. La aproape trei sferturi dintre comercianții cu vânzare directă verificați de inspectorii Autorității, respectiv la 536, s-au depistat abateri de la prevederile legale, astfel că s-au dispus mai multe măsuri și s-au aplicat sancțiuni, după cum urmează:
Valoarea jucăriilor controlate la cele 719 magazine cu vânzare directă a fost de peste 3,6 milioane lei. La 525 de operatori economici cu vânzare directă dintre cei controlați, reprezentând 73% din total, s-au depistat abateri de la prevederile legale, valoarea totală a jucăriilor în neregulă fiind de peste 703.000 lei. În urma verificărilor, s-au aplicat 578 de sancțiuni, dintre care 283 de amenzi contravenționale în valoare de 940.950 lei și 295 de avertismente și, totodată, s-au dispus 363 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerințelor de marcare/etichetare, pentru jucării în valoare de aproape 647.000 lei și 16 măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerințelor esențiale de siguranță, pentru jucării în valoare de 13.075 lei.
Potrivit ANPC, deficiențele constatate privind vânzarea directă au fost următoarele:
Printre neregulile sesizate de inspectorii ANPC au fost și jucării din pluș, la care s-a constatat desprinderea cu ușurință a pufului, ceea ce putea duce la sufocarea copiilor mici. Astfel, inspectorii ANPC au decis oprirea definitivă de la comercializare a acestor jucării. Totodată, abaterile privind declarația de conformitate CE – lipsa acesteia sau neîntocmirea ei în conformitate s-a constatat la 10 operatori economici, abateri privind desfășurarea promoțiilor s-au înregistrat la 8 operatori economici. ”O ofertă specială trebuie să indice data la care încentează oferta, faptul că oferta se referă la stocul disponibil (dacă este cazul), data de începere a perioadei în care se aplică prețul special etc”, explică ANPC.
De asemenea, nu a lipsit nici abaterea privind afișarea unui preț diferit la raft față de cel de la casă, un magazin având prețul de vânzare afișat la o trotinetă de 99 de lei, iar la casa de marcat s-a perceput suma de 149,99 lei, în timp ce alte două magazine nu aveau afișată placheta cu TELEFONUL CONSUMATORILOR – 021 9551.
În ceea ce privește vânzarea , online, dintre cei 23 de operatori economici verificați – site-uri de prezentare și publicitate – s-au depistat abateri de la prevederile legale la 11 magazine online. Măsurile dispuse și sancțiunile aplicate în aceste cazuri au fost următoarele:
Printre deficiențele constatate privind vânzarea online se numără nerespectarea prevederilor referitoare la informare, neinformarea/informarea incompletă privind caracteristicile esențiale ale jucăriilor la 1 operator economic, neinformarea/informarea incompletă privind modalitățile de livrare și de plată la 4 operatori economici, neinformarea consumatorilor asupra dreptului de retragere în 14 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv la 2 magazine online, neinformarea consumatorilor cu privire la formularul de retragere tipizat sau alte abateri legate de acesta, neregulă depistată la 4 operatori economici, precum și neafișarea link-ului către adresa oficială de web a ANPC la 1 magazin controlat.
În contextul în care neregulile depistate la comercianții de jucării sunt numeroase, ANPC a emis și o serie de sfaturi pentru consumatorii care achiziționează jucării direct din magazine. Astfel, potrivit instituției, cumpărătorii trebuie să țină cont de următoarele sfaturi:
ANPC mai informează că ”orice reclamație legată de o jucărie achiziționată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/ magazinului de la care a fost cumpărată și în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC”.