Când Tesla anunţa Model S în urmă cu aproape un deceniu şi a început să livreze maşinile electrice în 2012 puţini credeau că lumea e pregătită pentru “revoluţia electrică”. Anul acesta însă Tesla lansează cel de-al treilea model al companiei şi are planuri să uimească în continuare lumea. Evoluţia Tesla a avut însă şi momentele sale dificile, iar cel mai recent e controversa privind sigurnaţa muncitorilor din principala fabrică a companiei. Unul dintre angajaţi e fiul unor imigranţi români şi a vorbit în exclusivitate cu Vocea.biz despre experienţa sa la Tesla, cu bune şi rele.
Jonathan Galescu s-a născut în ’86 SUA, în Las Vegas, părinţii săi fiind imigranţi români. Tatăl lui e din Timiş, iar mama din Constanţa. Cei doi s-au cunoscut în State, după ce au imigrat aici în anii ’70 şi ’80.
Iubirea lui Jonathan pentru maşini a început înainte ca tânărul să aibă permis. Prima lui maşină a fost un VW Beetle, pe când avea 14 ani. Apoi, la 16 ani, a pus mâna pe un Mustang fastback din ’67, maşină de care s-a îndrăgostit pur şi simplu.
“Întodeauna le-am iubit, iubesc Mustangurile şi mă jucam cu ele tot timpul”, spune Jonathan.
Dar iubirea sa pentru maşini nu se rezuma doar la a le privi – tânărul de 30 de ani obişnuia să le dezasambleze şi apoi să pună piesele la loc. Iar talentul său şi CV-ul au atras atenţia celor de la Tesla. Chiar dacă, aşa cum recunoaşte Jonathan, nu îşi căuta neapărat un loc de muncă atunci când a fost sunat de compania lui Elon Musk. Mai mult, poveşteşte amuzat tânărul, aproape că a închis telefonul. Totul s-a întâmplat în urmă cu trei ani:
“Aveam CV-ul online şi m-au sunat fără să mă aştept. Aproape că am închis, pentru că doamna care sunase avea un accent britanic puternic şi nu o înţelegeam. Până la urmă mi-a spus că lucrează la Tesla şi că vor să mă vadă, să merg la un interviu, pentru că vor să-mi ofere un loc de muncă. M-a întrebat dacă pot să vin a doua zi şi i-am spus că n-am costum, dar m-a asigurat că nu e nevoie de aşa ceva, pot să vin îmbrăcat business casual, să am doar un tricou frumos şi totul va fi ok. Aşa că am mers, am susţinut un examen practic şi m-am întâlnit cu trei oameni. După o săptămână lucram la Tesla. S-a întâmplat mai rapid decât îmi imaginam”.
Nu doar că Jonathan nu se aştepta să primească o ofertă de job de la Tesla, dar nu avea nicio idee ce va urma.
“M-au pus să construiesc cadrul Model S aşa că asta făceam, de la piesele mari la sudat. Până la urmă au luat echipa mea şi ne-au pus să lucrăm manual la prototipurile Model X şi să testăm maşinile. Apoi mai târziu am ajuns tehnician de reparaţii la Model X şi efectuez toate reparaţiile necesare”, spune Jonathan.
În prezent, tânărul lucrează tot la Modelul X, chiar dacă a avut intenţia să se mute la Model 3.
Imediat după ce a început să lucreze la fabrica din Fremont, California, Jonathan Galescu a aflat că “viitorul de vis” în care oamenii vor conduce doar maşini electric vine cu un cost – 12 ore de muncă pe zi, şase zile pe săptămână.
“De când sunt aici am lucrat aproape 12 ore aproape în fiecare zi. Au fost câteva excepţii. Recent ne-au pus la treabă mult. Lucrăm, e foarte clar că lucrăm aici”, spune angajatul Tesla.
Acesta precizează că linia de producţie a Model S e foarte solicitantă, una unde e dificil să lucrezi. Jonathan spune despre colegii săi: “ei sunt la un program obligatoriu de 12 ore pe zi”.
“Eu sunt la linia Model X unde au construit un nou atelier şi e mult mai uşor, sunt mulţi roboţi, e foarte mişto dar e multă muncă. La partea unde se pun piesele în maşină totul se face manual. La Model X suntem o echipă de cinci oameni şi ne ocupăm de reparaţii toată ziua, 8 sau 12 ore pe zi. E destul de repetitiv, nu e nici uşor, nici greu. Sunt zile în care ne spunem că e ok, nu murim, dar sunt zile când suntem epuizaţi”, poveteşte Jonathan.
Şi aici intervine siguranţa la locul de muncă.
În 2015, rata de incidente înregistrate la Tesla era mai mare cu 31 de procente faţă de media pe industrie – 8,8 leziuni la 100 de muncitori, comparat cu 6,7 media pe industria constructoare de maşini, arată o analiză Worksafe. În 2016, rata de leziuni a fost de 8,1 la 100 de muncitori. Raportul organizaţiei, publicat recent, arată de asemenea că rata de leziunile grave la fabrica Tesla – cele care duc la mai multe zile de concediu medical sau un transfer – a fost aproape de două ori mai mare decât cea de la nivelul industriei în 2015.
“Cred că siguranţa a fost ignorată la început, era o presiune mare, cererea să construim acele maşini. Avem comenzi din urmă pe care trebuie să le finalizăm şi să le livrăm în jurul lumii. Multe persoane mai tinere decât mine au suferit leziuni care le schimbă viaţa şi care nu se vor vindeca niciodată, nu vor fi la fel. Am văzut oameni răniţi tot timpul, şi eu am fost rănit. Am fost lovit în piept de o piesă imensă. Acum mă recuperez după o leziune, am spasme musculare în umărul drept de la orele de reparaţii. Când lucrezi 8 sau 12 ore pe zi, după 30 de zile nu mai vorbim despre dacă vei fi rănit ci când se va întâmpla asta”, spune Jonathan.
Problema siguranţei la locul de muncă a ieşit la suprafaţă după ce Jonathan şi alţi câţiva colegi de la fabrica Tesla au început să pună întrebări şi să vorbească public despre situaţie.
“Acum a început să fie prioritatea numărul unu, dar asta se întâmplă doar pentru că unii dintre noi am început să spunem că nu sunt condiţii de muncă sigure şi pentru că încercăm să formăm un sindicat şi să arătăm că vrem să se schimbe lucrurile. Tesla începe acum să se ocupe de siguranţă, în zona mea programul s-a redus la opt ore de muncă, dar asta doar pentru că am vorbit public despre probleme”, completează tânărul.
Angajaţii Tesla nemulţumiţi de condiţiile de muncă lucrează acum cu sinducatul muncitorilor din industria automobilă (UAW) cu scopul de a schimba lucrurile în fabrică. Iar asta a împins compania să ia măsuri în materie de siguranţă.
“Lucrurile încep să se schimbe, chiar se iau măsuri, Tesla are o atitudine mai bună faţă de asta şi e păcat că a fost nevoie ca atât de mulţi oameni să fie răniţi. Da, putem avea o fabrică mai sigură, dar mai e mult de muncă”, spune Jonathan.
Încercând să facă faţă presiunii privind acest subiect, Tesla a anunţat recent că scopul este să aibă “cea mai sigură fabrică din industria auto”. Acuzând UAW că a fost în spatele unei campanii media care să ridice întrebări despre siguranţa la Tesla, compania a făcut publice cifre privind îmbunătăţirile din ultimul an. Nu însă înainte de a recunoaşte că nu a gestionat perfect situaţia în trecut.
“Utiându-ne la rapoartele de siguranţă din anii trecuţi realizăm că nu am fost perfecţi. Nicio fabrică de maşini nu e perfectă, dar pentru că Model S şi X au fost primele maşini pe care le-am construit într-un volum mai mare, recunoaştem că nu au fost gândite pentru uşurarea fabricării – departe de asta. Aşa cum era de aşteptat, de atunci am învăţat multe lecţii, inclusiv cum să îmbunătăţim procesul de producţie pentru bunăstarea colegilor noştri.
Schimbul al treilea, îmbunătăţirile ergonomice şi o crescută conştientizare a siguranţei au dus împreună la o reducere de 52% a incidentelor ce duc la pierderea timpului şi o reducere de 30% în cazul incidentelor înregistrate din primul trimestru al anului 2016 la cel din 2017. În plus, la finele primului trimestru al anului 2017, rata de incidente înregistrate este de 4,6 ceea ce reprezeintă o diferenţă de 32% faţă de media industriei. Datele acestea arată că a fost înregistrată o îmbunătăţire dramatică a siguranţei angajaţilor şi continuăm să îmbunătăţim lucrurile zilnic”, a anunţat echipa Tesla.
“Ţelul nostru este să avem aproape zero leziuni şi să devenim cea mai sigură fabrică din industria auto”, au adăugat cei de la Tesla.
Ambiţia Tesla nu îi opreşte însă pe câţiva dintre angajaţi să încerce totuşi să formeze un sindicat şi să lupte pentru condiţii de muncă mai bune şi salarii îmbunătăţite.
“Tesla a încercat să facă o campanie împotriva sindicatelor, spunând că taxele de sindicat vor fi mari. Vrem ca lucrurile să fie cinstite, să aducem Tesla la nivelul nostru şi să avem condiţii mai bune, salarii mai bune. Efortul privind sindicatul e foarte puternic, avem o mişcare serioasă. Un tip a venit la mine la început şi mi-a spus că sunt ca un magnet – fie atrag oamenii spre mine, oameni care doreau să afle despre sindicat, fie îi îndepărtam, pentru că erau speriaţi. Dar acum oameni din fabrică îmi strâng mâna şi îmi mulţumesc pentru că am fost şi vocea lor. A fost nevoie de câţiva oameni să spună lucrurilor pe nume”, a explicat Jonathan.
Tânărul a adăugat că, în ciuda apariţiilor media şi a atenţiei pe acest subiect, n-ar numi problema un “scandal”. De asemenea, Jonathan spune că nu cred că Elon Musk ştia “sută la sută ce se întâmplă tot timpul”.
Jonathan Galescu lucrează de trei ani la Tesla şi e acum tehnician de producţie, dar spune că nu l-a cunoscut personal pe Elon Musk, CEO-ul companiei. I-ar plăcea să îl cunoască, mai ales pentru că a auzit “legende” despre cum s-a implicat personal în construirea maşinilor.
“Nu sunt sigur că e adevărat, dar am auzit că obişnuia să vină în fabrică, la linia de producţie, şi să construiască o piesă, apoi alta, pentru a putea spune că a construit o maşină într-un an. Elon vine şi acum în fabrică, ţine discursuri în anumite zone, l-am văzut plimbându-se prin fabrică sau mergând pe bicicletă. N-am stat niciodată cu el faţă în faţă, să povestim, dar mi-ar plăcea să-l cunosc într-o zi”, recunoaşte Jonathan.
Tânărul spune că aprecizază efortul lui Elon Musk de a construi un viitor bazat pe energie verde şi vrea să fie şi el o parte din acest viitor.
“Elon construieşte un viitor mai bun. Trebuie să trecem pe energie verde. Elon a venit cu acest proiect şi a pus la bătaie banii şi a vrut să aducă înapoi joburile în America, în special în zona San Francisco, unde joburi de acest gen sunt apropae inexistente. Construim maşini electrice pentru că planeta noastră e afectată de poluare şi trebuie să trecem pe astfel de surse de energie. Oamenii încep să realizeze asta şi cred că, până la urmă, vor exista doar maşini electrice, maşini alimentate de energie solară. Cred că Tesla va creşte, avem comenzi. Pentru că Tesla nu doar a construit o altă maşină, a regândit maşina”, spune Jonathan.
Chiar dacă, după cum recunoaşte, nu e genul de maşină de care s-a îndrăgostit în adolescenţă:
“Când iubeşti maşinile, iubeşti maşinile. Nimic nu sună mai bine pentru mine decât un motor V8, dar felul în care Model S arată… E o maşină atât de frumoasă, de elegantă. Am lucrat la această maşină şi sunt onorat. Mă simt ca şi Henry Ford când a pornit linia de producţie, doar că eu lucrez la Tesla, construind viitorul maşinilor electrice. Sunt fericit că fac parte din istorie”.
Iar numele Galescu ar putea foarte bine să pună umărul la istoria aceasta, deoarece Jonathan spune că ar vrea să îşi încheie cariera tot la Tesla, companie unde îşi vede şi copiii lucrând în viitor.
Jonathan Galescu a vizitat o singură dată România, la sfârşitul anilor ’90, când a stat în Constanţa peste vară. Păstrează legătura cu fratele şi sora sa vitregă din România cu ajutorul reţelelor de socializare şi spune că vrea să revină în ţara de origine a părinţilor săi.
“Vreau să mă întorc în România, să vizitez ţara, să-mi văd familia de acolo. Bunicul meu a murit chiar în prima zi în care am început să lucrez la Tesla, aşa că din păcate n-a ştiut că fac asta”, a spus, emoţionat, tânărul.
Sarmalele şi salata de vinete sunt preparatele culinare româneşti de care Jonathan e îndrăgostit. Tânărul spune că îşi doreşte să viziteze toate castelele din România în următoarea sa vizită şi că nu se sperie de starea drumurilor din ţară: “Odată am condus 3.000 de kilometri prin Brazilia unde drumurile sunt foarte rele, aşa că cred că mă voi descurca”.