Consilierii generali au votat, în ședința de joi, reducerea valorii amenzilor pentru ocuparea fără drept a locurilor de parcare atribuite legal, de la cel mult 2.500 de lei la 1.000 de lei.
Dacă până acum, conform dispozițiilor legale, amenda pentru ocuparea locurilor de parcare atribuite legal era cuprinsă între 1.500 și 2.500 lei, aleșii locali au decis să solicite în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi reducerea valorii acesteia.
”Ținând cont de faptul că instanța de judecată anulează marea majoritate a amenzilor, există o disproporție vădită între cuantumul acestora și faptele săvârșite. În conformitate cu Anexa nr. 3 art. 22 alin. (1) lit. a) din Anexa nr. 3 la Hotărârea CGMB nr. 124/2008, privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului București, amenda aplicabilă este de la 500 la 1.000 lei, acest cuantum fiind mai aproape de realitate”, se precizează în expunerea de motive.
Cei care plătesc în maximum 48 de ore amenda vor achita jumătate din contravaloarea acesteia.
Consilierii mai precizează, în raportul de specialitate, că, în prezent, s-au înmulţit cazurile în care locurile publice legal atribuite sunt ocupate abuziv şi astfel cei care au dreptul de a le folosi sunt practic împiedicaţi să o facă.