Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba şi medicii de familie din judeţ sunt mobilizaţi să lucreze inclusiv sâmbăta şi duminica pentru a combate epidemia de rujeolă, iar în judeţ au fost înfiinţate şapte noi centre suplimentare pentru vaccinarea pacienţilor împotriva acestei boli. În Alba, au fost înregistrate de la începutul anului şi până în prezent peste 200 de cazuri de rujeolă.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, a declarat, joi, pentru News.ro, că instituţia a decis împreună cu Instituţia Prefectului să prelungească programul de lucru pentru personalul din cadrul DSP sâmbăta şi duminica pentru combaterea epidemiei de rujeolă.
Sinea a spus că instituţia a trimis o adresă către toţi medicii de familie din judeţ prin care le impune să îşi prelungească programul de lucru inclusiv sâmbăta şi duminica pentru vaccinarea copiilor neimunizaţi împotriva rujeolei până când acoperirea vaccinală la nivelul fiecărei zone din judeţ va fi de 95%.
“Sâmbătă şi duminică, echipe mixte de specialişti din DSP Alba se vor deplasa în teritoriu pentru sprijin şi verificare a măsurilor luate pentru creşterea acoperirii vaccinale. Unde acoperirea vaccinală este suboptimală se vor lua măsuri de sancţionare conform legislaţiei în vigoare”, a mai spus directorul DSP Alba.
Potrivit sursei citate, DSP a decis, totodată, ca medicii din instituţii de învăţământ şi asistenţii medicali comunitari să raporteze zilnic acţiunile pe care le-au întreprins pentru combaterea epidemiei de rujeolă.
În paralel, ]n judeţ, pentru limitarea extinderii epidemiei de rujeolă au fost înfiinţate şapte centre suplimentare în care pacienţii vor fi vaccinaţi împotriva acestei boli.
Astfel, DSP Alba a înfiinţat centre suplimentare în municipiile Aiud (cartierul Hotar) şi Sebeş (pe strada Câmpului), în oraşul Ocna Mureş (colonia Monchim) şi în comunele Câlnic (strada Principală), Hopârta (Casa de Copii Silivaş), Ohaba (Ungurei Centru) şi Săsciori (Răchită).
Medicii de familie din judeţ au, potrivit ultimei centralizări, 2.112 de doze de vaccin ROR, împotriva rujeolei, iar în stocurile DSP se află 4.472 de doze.
În judeţul Alba, au fost confirmate, de la începutul anului 2017, un număr de 204 cazuri de rujeolă.