Institutul de Igienă a identificat 9 produse alimentare cu standarde duble în România şi UE

Vocea.biz / 26.07.2017
Institutul de Igienă a identificat 9 produse alimentare cu standarde duble în România şi UE

Autorităţile române au descoperit nouă din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, în urma analizelor comparative, a declarat miercuri directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV), Rodica Tănăsuică, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

La aceste acţiuni au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). IIPSV este o instituţie aflată în subordinea ANSVSA.

În total, au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi alte 29 de probe similare din magazinele româneşti, la preparate din carne, preparate din lapte, conserve de peşte, ciocolată.

”Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine”, a declarat Rodica Tănăsuică.

Categoriile de produse care au fost recepţionate la Institutul de Igienă din Bucureşti au fost: nouă produse din categoria brânzeturilor, două produse din categoria unt, un produs din categoria smântână, şapte produse din categoria şuncă, trei produse din categoria cârnaţi, un produs din categoria crenvurşti, trei produse din categoria peşte, două produse din categoria ficat şi un produs din categoria ciocolată.

S-au constatat diferenţe la: parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conservă de peşte, pateu, bacon, şuncă, conservă macrou, conservă hering şi conservă macrou.

„Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Acesta a subliniat că nu vor fi dezvăluite numele producătorilor sau al comercianţilor implicaţi, iar produsele nu pot fi retrase de pe piaţă.

“Produsele nu prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei, nu avem niciun temei legal pentru a le elimina de pe piaţă. Nu vom da numele produselor sau comercianţilor”, a punctat ministrul Agriculturii.

Mai mulţi angajaţi ai statului român au recoltat în perioada 19-26 iunie 29 de probe din alimentele din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) şi Bruxelles (Belgia) pentru a realiza un studiu comparativ în ceea ce priveşte produsele alimentare susceptibile de dublu standard, a anunţat luna pe 10 iulie Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Angajaţii au prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcţie prezenţa lor în cele trei ţări şi în România, precum şi de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din ţările vizate: Lidl – Germania şi Olanda, Kaufland – Germania, Belgia – Delhaize (Mega Image – România).

Probele au fost înaintate spre analiză comparativă Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti, aparţinând ANSVSA.

Deplasarea a avut loc după ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a trimis la începutului lunii aprilie o scrisoare omologilor săi din Olanda, Germania şi Belgia.

În România, MADR, ANSVSA şi ANPC au realizat, într-o primă etapă, analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de peşte, miere albine, legume şi fructe), având ca termen de comparaţie informaţiile declarate pe etichetă de către producători sau distribuitori.

În urma verificărilor, autorităţile române au descoperit doar un singur produs neconform – miere importată din Franţa, care depăşea cu 50% limita normală a unui coeficient enzimatic, fără a fi periculoasă pentru consum.

(News.ro)

sursa foto: pixabay.com

Citește și...