Dotări de 600 de milioane de euro pentru IGSU, în următorii ani

Vocea.biz / 26.07.2017
Dotări de 600 de milioane de euro pentru IGSU, în următorii ani

Premierul Mihai Tudose a participat, miercuri, la recepţia de către IGSU a 20 de echipamente multirisc, şeful Guvernului anunţând că în 2-3 ani sistemul de intervenţie în caz de urgenţă va avea dotări de 600 de milioane de euro, achiziţiile urmând a fi făcute din fonduri europene şi vor cuprinde inclusiv nave şi trenuri de pompieri.

”Este vorba despre materializarea unei discuţii pe care am avut-o cu ministerul de Interne, cu doamna ministru, cu domnul doctor Raed Arafat, plecând de la primul proiect «ce facem repede» şi împreună am ajuns la concluzia să fim înţelepţi, să nu ne mai cârpim şi în fiecare an să luăm câte ceva şi să fie o never ending story. La întrebarea adresată domnului doctor «Care este situaţia ideală?», adică să avem în ţara aceasta tot ceea ce trebuie acestei unităţi de elită a ţării, domnia sa a fost prompt, a spus o sumă care ne-a lăsat iniţial fără grai, inclusiv aviaţie, deci tot. A spus tot, de la navă de pompieri pe mare, la tren de pompieri pentru intervenţia în tunelurile feroviare, trecând prin scări telescopice, scafandri şi aşa mai departe”, a declarat premierul, potrivit News.ro.

Mihai Tudose a precizat că este vorba desprea suma de 600 de milioane de euro.

”După ce ne-am revenit din şocul sumei, am început să lucrăm. După două zile i-am dat vestea bună domnului doctor Raed Arafat, că am găsit soluţia. Apoi am aşteptat să-şi revină domnia sa din emoţie şi în două săptămâni cred că începem derularea proiectelor”, a continuat şeful Executivului.

Premierul a explicat că banii vor veni de la UE şi că va fi şi o contribuţie naţională.

”Doi-trei ani este perioada. Nu este discuţia despre bani, banii practic îi vom avea imediat, dar nu există pe stoc tot ceea ce este pe lista de cumpărături a ministerului şi atunci se face comandă. Dar unele încep imediat, de anul acesta. Pentru că chiar este păcat, avem nişte oameni minunaţi, e un sistem creat care chiar funcţionează, să nu fim în stare să-i dăm şi dotarea”, a mai declarat Tudose.

Tags:
Citește și...