Compozitorul Dumitru Lupu a murit la varsta de 65 de ani. “Hai vino iar in gara noastra mica”, printre melodiile compuse

Vocea.biz / 22.07.2017
Compozitorul Dumitru Lupu a murit la varsta de 65 de ani. “Hai vino iar in gara noastra mica”, printre melodiile compuse

Compozitorul de muzica usoara Dumitru Lupu a murit, sambata dimineata, la varsta de 65 de ani, anuntul fiind facut pe Facebook de sotia acestuia, cantareata Ileana Sipoteanu, a carei zi de nastere este chiar astazi.
Cantareata de muzica usoara Ileana Sipoteanu a scris pe pagina sa Facebook: ”Compozitorul Dumitru Lupu a plecat!”. Postarea a adunat numeroase mesaje de condoleante.
Dumitru Lupu, care anul acesta pe 25 mai a implinit 65 de ani, era profesor la Universitatea Ovidius din Constanta din anul 2014 si membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania si al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania.
De asemenea, el a fost dirijor la Teatrul Fantasio din Constanta si la Teatrul ”Al. Davila” din Pitesti, dar si initiatorul Festivalului “Mamaia copiilor”.
El a absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Ultima postare pe pagina sa de Facebook este de sambata dimineata, de la ora 4.12, cand a distribuit un link cu admiterea la Facultatea de Arte a Universitatii Ovidius.
Printre slagarele compuse de Dumitru Lupu se numara: ”Hai vino iar in gara noastra mica” (text: Florin Pretorian, interpret: Gabriel Dorobantu); ”Ce mult te-am iubit (text: Mala Barbulescu, interpreta: Ileana Sipoteanu); ”Ma-ntorc la tine mare albastra” (text: Viorela Filip, interpret: Daniel Iordachioaie).
El era casatorit cu Ileana Sipoteanu, cu care avea o fata, absolventa a UNATC in 2017.

Sursa: Stirileprotv.ro
Sursa foto: Facebook/ Dumitru Lupu

Citește și...