Muzeul Kitsch-ului din Bucureşti a fost jefuit. Carpetă cu Răpirea din Serai, oferită drept recompensă pentru indicii – VIDEO

Vocea.biz / 17.07.2017
Muzeul Kitsch-ului din Bucureşti a fost jefuit. Carpetă cu Răpirea din Serai, oferită drept recompensă pentru indicii – VIDEO

O statuetă reprezentând un leu auriu, amplasată la intrarea în Muzeul Kitsch-ului de pe strada Covaci din Bucureşti, a fost furată duminică dimineaţă, la ora 7.22, de trei indivizi, aşa cum se vede din filmul publicat pe site-ul instituţiei. Directorul Muzeului Kitsch-ului promite o recompensă pentru indicii care să ducă la aflarea făptaşilor: o carpetă cu Răpirea din Serai.

Cristian Lica, directorul Muzeului Kitsch-ului din Bucureşti, singurul de acest fel din România, a transmis un apel pentru a găsi făptaşii. ”Daţi-ne share şi ajutaţi-ne să-i identificăm. Poate i-aţi zărit prin centrul vechi”, este mesajul celor de la Muzeul Kitsch-ului.

Contactat de News.ro, Cristian Lica a spus că nu bănuieşte care ar fi motivul jafului şi că se va adresa Poliţiei astăzi. ”Vom raporta astăzi pentru că nu am fost în zonă ieri”, a spus Lica. ”Trebuie să citesc câteva zeci de mesaje pentru a afla dacă cineva i-a identificat”, a adăugat colecţionarul pentru News.ro.

”Odată cu succesul muzeului a crescut şi cota exponatelor noastre. Pe bursele internaţionale, curatorii muzeului aşteaptă acceptarea noastră în lista obiectivelor UNESCO pentru o relistare. Naivi fiind sau copleşiţi de evenimente am neglijat securitatea a doi lei aurii, pe care i-am plasat pe trepte. Unul dintre ei a fost sustras aseară aşa cum veţi vedea în film”, a scris pe site Cristian Lica.

Cristian Lica bănuieşte că jaful ar avea o cauză: concursul iniţiat de muzeu pentru identificarea celor mai relevante kitschuri din cultura romanească. “Iniţial, am crezut că cineva a fost deranjat de concursul nostru şi a trimis nişte vandali să ne închidă gura. Însă nu credeam că avea cine să fie. Oferim recompense atractive: un bibelou pentru fiecare indiciu relevant, iar pentru indicii care vor duce la recuperarea leului vom acorda o carpetă cu Răpirea din Serai!”, se arată pe site-ul Muzeului.

Statueta furată reprezintă un leu auriu de aproape 80 cm înălţime şi 30 de kilograme. A fost realizată de vestitul artist de la Săftica, pe care cei născuţi în secolul XX şi-l amintesc din reclama cu ”A murit americanu’!”. ”Statueta face parte dintr-o pereche de doi lei aurii care ne împodobesc intrarea şi îi fac pe vizitatorii noştri să zâmbească încă dinainte de a ne călca pragul. Meşterul Dan i-a montat din greşeală invers, adică acum amândoi au privirea în exterior în loc să se uite protector către interior. Şi tot din greşeală s-a zgârcit probabil la adeziv pentru că le-a fost parcaăprea uşor hoţilor să se aleagă cu un obiect de artă. Leul nostru ar trebui dat imediat în consemn la frontieră”, a mai scris directorul.

Crucea cu termometru, icoane 3D, peştele din cristal de pe televizor, carpeta Răpirea din Serai şi multe mileuri şi-au găsit loc în primul Muzeu al Kitsch-ului din România, şi al patrulea din lume, care s-a deschis în luna mai, în Centrul istoric, într-o clădire aflată la intersecţia a două străzi: Covaci cu Soarelui. Piesele din Muzeu sunt împărţite pe şapte categorii: Dracula, Religie, Comunism, Design interior, Gypsy, Modern şi Make your own kitsch.

Exponatele provin din colecţia personală a proprietarului Cristian Lică, realizată de-a lungul unor ani buni cu ajutorul consignaţiilor, târgurilor de profil şi altor colecţionari şi îmbogăţită recent cu numeroase artefacte. Investiţia lui în noua destinaţie culturală se ridică la peste 15.000 de euro. De curând, colecţia a fost îmbogăţită cu numeroase artefacte donate de simpatizanţi din toată ţara. Preţul unui bilet este de 30 de lei de luni până sâmbătă şi 20 de lei duminica.

(News.ro)

 

Citește și...