Peste 600 de copii din comunități defavorizate vor merge la grădinițe estivale

Vocea.biz / 13.07.2017
Peste 600 de copii din comunități defavorizate vor merge la grădinițe estivale

Peste 600 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 20 de judeţe din România, cu acces vulnerabil la educație, vor merge la 30 de grădiniţe estivale deschise începând din această săptămână, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Cele 30 de grupe de grădiniță estivală vor funcționa în perioada 10 iulie – 2 septembrie, pentru a facilita creşterea accesului la școală, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic. În programul grădinițelor estivale vor primi suport 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6/7 ani, care nu au mai fost înscriși în sistemul educațional sau care au avut o frecvență sporadică în anul școlar 2016-2017, conform reprezentanților „Salvați Copiii”.

„Prin sărăcie înțeleg că mama nu îmi poate lua creioane, iar fără creioane nu pot merge la grădiniță. Când o să cresc, o să strâng bani să merg la grădiniță”, este declarația unui copil inclus anul acesta în programul grădinițelor estivale Salvați Copiii România.

Peste jumătate dintre copiii din România (51%) se află în risc de sărăcie și excluziune socială, iar aproape o treime dintre copiii sub șase ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, arată Eurostat. Sărăcia și lipsa accesului la servicii de protecție socială cu care se confruntă copiii și familiile lor își pun amprenta în mod negativ asupra participării școlare a copiilor. În acelaşi timp, investițiile autorităților în educație sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB, precizează organizația non-guvernamentală.

Decalajul este și mai mare în ceea ce privește copiii romi, participarea lor la educație fiind mai scăzută decât a restului populației. Astfel, doar 55% dintre copiii romi cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au frecventat grădinița, în comparaţie cu 87% dintre copiii de alte etnii care trăiesc în același mediu. Procentul copiilor care nu frecventează educația obligatorie, deşi au vârsta corespunzătoare, este de 22 % în cazul minorității rome, în comparaţie cu 6% în cazul altor etnii care trăiesc în acelaşi mediu (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE, 2014).

„Cu cât mai devreme un copil este integrat în sistemul de educație, alături de cei de vârsta lui, cu atât integrarea socială și performanțele vor fi mi ușor de obținut. Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are îngrădit accesul la educație de calitate, iar acest fapt se convertește în sărăcia educațională care tinde să se perpetueze de la o generație la alta. Decalajele sociale sunt o realitate îngrijorătoare, mai ales atunci când vorbim despre copii, dar prin educație ele pot fi corectate și depășite”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv „Salvaţi Copiii” România.

Potrivit „Salvați Copiii”, la fel de îngrijorătoare este diferenţa dintre rata de înscriere în învăţământul preșcolar, aşa cum este ea raportată de autorităţi (97% în urban şi 81,8% în rural pentru anul școlar 2014 – 2015) şi rata de participare efectivă la acest nivel esenţial de educaţie (51% în 2014 cf. EU-SILC), fenomen confirmat și de experiența Salvați Copiii. Motivele indicate cel mai frecvent de familii sunt lipsa resurselor financiare şi imposibilitatea de a face faţă costurilor asociate (haine, rechizite, alimente, transport). Rata de abandon școlar în ciclul primar și gimnazial (12,1%) menține România într-o zonă îngrijorătoare, țara noastră fiind depășită în Europa doar de Republica Moldova (17,9%) și Macedonia (13,1), potrivit ultimului raport al Save the Children International.

Experiențele anterioare ale Organizației Salvați Copiii arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. De-a lungul anilor, peste 6.300 de copii au fost înscriși în grupe de grădinițe estivale, iar peste 3.000 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material.

„Copiii care provin din medii sociale vulnerabilizate, și pentru care accesul la educație presupune un efort de multe ori imposibil pentru părinți, trebuie sprijiniți activ, prin programe focusate, care să ajungă direct la ei. Integrarea în grădinițele estivale ale Salvați Copiii este o temelie fără de care acești copii ar rămâne în afara sistemului de educație, perpetuând, de fapt, vulnerabilitățile părinților lor. După câteva zile de grădiniță, acești copii, alături de părinții lor, vor face în continuare eforturi pentru a rămâne în școală. Educația are marea virtute de a rupe cercul vicios al excluziunii sociale al sărăciei”, susține președintele ANPDCA, Gabriela Coman.

Cele 30 de grădinițe estivale vor funcționa în București, Dâmbovița, Constanța, Mangalia, Timiș, Hunedoara, Olt, Brașov, Călărași, Iași, Cluj, Mureș, Caraș Severin, Dolj, Vrancea, Neamț, Teleorman, Giurgiu. De asemenea, o grăniță estivală va fi deschisă în Jilava.

Citește și...